poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-06 | |
Peretele interior, scorojit, “mâncat” de vreme, măcinat de umezeală, se oglimdește în retina obosită ce privește fix, parcă în gol, cu dorința avidă de a găsi un strop de odihnă. Geamul larg deschis o atrage inexplicabil, în timp ce vidul ce dăinuie în sine se poate citi fără greutate.
Parcul, în care copacii nu și-au “pierdut” goliciunea iernii, e străbătut zgomotos de veșnicii corbi care încearcă parcă, să substituie, nefercit, mugurii, frunzele…viața. Mai departe, turnurile catedralei mângâie privirea, poate nu pentru statutul lor fizic, ci mai degrabă prin semnificații mistice nebănuite. Un abur, de undeva de aproape, se ridică rapid și scurt, însă des, la fel ca viețile ce se perindă vremelnic. Un corb coboară, adâncindu-se timpuriu în abur, în timp ce doi porumbei albi, se ridică spre vechile acoperișuri în care și-au găsit, mai mult sau mai puțin temporar, adăpost. Pentru câteva cuante de timp, pare-se că totul s-ar fi oprit în loc, static îmbinându-se, ca într-o pânză genial meșteșugită. Un vânt firav trezește vârfurile bătrânilor plopi riverani, dezghețând tabloul, și în același timp și momentul de pace, de izbândă a liniștii…Alți 3 corbi se-nvârt aleator, păstrând însă tacticos altitudinea, încercând să fie, pentru o țintă, obsedanți, obositori. Ridicându-se și ei mai sus, odată cu maniaca privire, se pierd punctiform în nepătrunsul norilor de un cenușiu mult prea deschis, prea liniștitor, poate chiar mai plin de lumină decât însuși soarele, și mai rebel ca o rază ascunsă… Totuși, păsările sure își fac pe deplin datoria și planează în grabă în toate direcțiile, în perechi, sau solitari, brăzdând lumina ce acum, paradoxal, pare că știrbește din claritatea peisajului. Foarte departe, aceleași acoperișuri sunt țintite de pașnicii porumbei ce par acum mai uniți ca oricând, contracarând zborul actual nehotărât, aleator și obositor al bătrânilor corbi… Căci pacea sălașluiește, reziduă și conviețuiește, de veacuri, cu nepătrunsul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate