Încerc să mi te recostitui
aproape tridimensional
și te adun de pretudineni
din spațiul-timp sentimental
și nu știu cum
și nu știu unde
doar zâmbet
parcă îmi apari...

Privesc
pierduta noastră gara
cu trenul azi
particular
și parcă-mi ies
dintr-o poveste
și intru
singură în ghețar...

Apare în mâna mea o floare
garoafă de mărgaritar
plecarea ta
pe-o altă cale
și eu pe-un rug
plângând amar...


Și doar pustiu
și vămi de ghiață
prin orizontul interzis
și eu, străină
în colț de viață
pe margini și-n mijloc de vis...



Și apoi păduri
și-o mănăstire
cu interdicții făr sens
pentru o singură iubire
de clipă haș
în univers...

Și peste toate
tu
aproape
zâmbind
cu ochii plini de rouă
îmi spui că am trecut de noapte
și lumea
nu e ruptă în două...