„Toate ne sunt îngăduite dar nu toate ne sunt de folos.”
(I Corinteni VI, 12)
Prin titlul articolului de față, după cu se poate vedea, încercăm să scoatem în evidență faptul că nu toate legile date de stat sunt și morale iar în cele ce urmează vom încerca să prezentăm una din cele mai apăsătoare și delicate, probleme ale societății actuale și anume avortul, atât din puct de vedere al legilor în vigoare cât și din puct de vedere al moralei creștine.
Cu modestie încercăm publicarea a o serie de articole de acest gen, având ca titlu generic: Între lege și morală, pornind de la diferite legi care nu sunt tocmai morale.
Avortul este susținut de statul român. Articolul 185 (Codul Penal) din care rezultă că pedepsira avotului se face doar în trei cazuri: a) când se face în afara unor cabinete medicale ne autorizate, b) de o persoană care nu este medic specialist, c) dacă fătul a depășit vârsta de 14 săptămâni. În cazul în care sunt respectate aceste condiții avortul este permis. Cât de frumos poate statul să susțină această oribilă și defăimătoare crimă numită avort sau chiuretaj. Paradoxal, tot statul susține dreptul la viață. Se pare că în cazul de față acest drept de a trăi este exclus(a se vedea Articolul 189 din Codul Penal unde se vorbește despre lipsirea de libertate a unei persoane). Numim avortul crimă din următorul considerent și anume când o femeie merge să facă avort iar medicul ca un adevărat specialist săvârșeșete acest act, de o cruzime nemaipomenită, oare copilul nenăscut nu este lipsit de libertatea de a trăi? Acel copil oare se poate apăra în astfel de cazuri? Cu siguranță nu. Orice medic poate spune că avortul nu este crimă prin simplu fapt că fătul nu are viață decât după un anumit timp. Nimic mai fals această teză susținută, este un adevăr amăgitor al lor, încă din zămislire există viață și nu de la om ci de la Dumnezeu.
Revenind la legea cu pricina cine a mai văzut într-un stat care se pretinde a fi democrat și care garantează dreptul la viață și la libertate, să fie interzis dreptul de a te naște. Tot mai multe țări din cadrul Uniunii Europene au adoptat această lege. De ce? Pentru a scăpa de alte griji și nu în ultimul rând, pentru a nu mai da socoteală în fața lui Dumnezeu. Statisticile sunt înspăimântătoare, în zilele noastre, peste 78% din femei au făcut cel puțin un avort iar majoritatea sunt adoleșcente, la 1000 de copii născuți 1200 sarcini sunt întrerupte, iar dacă ar trebui să găsim un responsabil pentru această situație, cu siguranță cea mai mare vină o are statul care permite această oribilă crimă. Dacă ar fi să căutm o lege care să interzică inclusiv avortul cred ca am gasi-o în Sfânta Scriptură și anume porunca a șasea din Decalogul lui Moise „Să nu ucizi!”(Ieșire XX, 13). Fără rețineri am putea spune că avortul la ora actuală este crimă cu acte în regulă.
Ceea ce a binecuvântat Dumnezeu omoară omul și anume viața, dreptul la viață îl primim doar de la Dumnezeu și tot El ni-l poate lua, dar nu omul. În fața lui Dumnezeu copilul nenăscut are aceeași valoarae ca ori care dintre noi și acest lucru este observabil în Sfânta Scriptură, mai exact în Iesire cap. XXI 22-25, de unde aflăm că dacă doi oameni se ceartă și lovesc o femeie însărcinață iar aceasta naște înainte de vreme, cel care a lovit-o să fie pus la despăgubirile pe care le va cere soțul femeii, dar dacă se va întâmpla ceva mai grav și anume o nenorocire (aici având înțelesul de moarte fie a mamei fie a copilului) să plătească suflet pentru suflet.Se pare că în acea vreme lucrurile erau privite foarte serios, astăzi din potrivă, femeia care face avort este încurajată pe mai departe. Oare nu-L omorâm pe Dumnezeu în fiecare zi prin aceste fapte demonice. Un alt factor care împinge pe majoritatea femeilor, să recurgă la acest act, este nivelul scăzut de trai. Săracia, grija zilei de mâine și neajunsurile vieții le îndeamnă pe multe femei să facă avort. Ne punem, retoric, întrebarea, Cine-i de vină? În primul rând vinovată este femeia care acceptă chiuretajul fie că-i prea tânără fie că un copil e deajuns și nu mai vrea unul, fie o sarcină îi strică frumusețea fizică și atunci ar fi un dezanstru pentru ea, în al doilea rând cred că o vină poartă și tatăl copilului avortat pentru că acceptă această situație sau pentru că poate, el o îndeamnă pe femeie, în al treilea rând vinovat se face și medicul ginecolog pentru că acceptă să săvârșească acel chiuretaj, iar nu în ultimul rând vinovat este și statul pentru nivelul scăzut de trai. Un medic se spală foarte ușor pe mâni din acest punct de vedere, zicând că a făcut totul la cerere, dar oare Dumnezeu tot la cerere a făcut viața, oare darurile divine tot condiționat au fost date, oare Mântuitorul Hristos tot la cerere a murit și a Înviat?
Dumnezeu protejează viața și toate cele create de El prin marea Sa iubire și dragoste față de oameni, față de societate dacă vreți, și statul, care dacă ar fi să privim în profunzime, sunt tot de la Dumnezeu îngăduite și ținute, de ce oare se opune prin legi chiar impertinente, cum este cea de față. Prin aceată lege a avortului creatura lui Dumnezeu în loc să se îndumnezeiască vrea să devină dumnezeu să fie el cel care hotărăște cine va trăi și cine nu. Dacă statul susține dreptul la viață de ce acceptă această odioasă crimă ( avortul) oare nu este un paradox al legilor, oare nu ne facem părtași acestor distrugeri ale vieții, prin simplu fapt că tăcem? Multe suflete au fost ucise în acest mod barbar, și totuși nu sunt mustrări de conștiință. Gândițivă la un aspect, referitor la legi, și anume dreptul la apărate sau autoapărare, oare în cazul copilului nenăscut putem vorbi de acest drept? Cu siguranță nu, iar ceea ce este mai grav e faptul că nu are nici măcar dreptul de a se naște.
Morala creștină spune destul de clar că „pentru Biserică, avortul sau întreruperea sarcinii, nu este un simpul act moral nepermis, ci este ucidere[...]pentru că ia dreptul la viață unei ființe omeniești înainte de a gusta din aceasta și mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez”. Pentru femeile care se căiesc de faptele comise, Biserica, prin Sfinții Părinți, le pune la dispoziție unele epitimi sau canoane de îndreptare cum ar fi: Canonul 91 Trulan, Canonul 65 Apostolic, Sinodul de la Ancira canonul 21, Sfântul Ioan Postitorul canonul 33, și Sfântul Vasile cel Mare canoanele 2, 8 și 56, etc.
Unde este porunca iubirii și a dragostei pentru care Hristos s-a jertfit pe cruce, unde este armonia dintre om și Dumnezeu, unde este trăirea noastră lăuntrică dacă în fiecare zi asistăm la astfel de crime. Oare nu ne va zice și nouă Mântuitorul Hristos „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic...”(Matei XXV, 41). Poate în unele cazuri am ajuns să ne comportăm mai rău ca animalele, iar societatea și statul prin unele legi, ca cea de față, nu face altceva decât să îndobitocească mai mult omenirea în sensul: „nu vă faceți griji nu-i nici un păcat în astfel de legi,, dar ce fel de legi care iau dreptul viață? Nu cred că trebuie să găsim un vinovat, noi am împrumutat această lege de la alte state pe motiv că vezi Doamne se cere să fim în rând cu moda și iată suntem!
Așadar cât de frumos și de subtil se încearcă scoaterea lui Dumnezeu și responsabilitatea față de păcat, din viața noastră, prin legi de acest gen Toți cerem drepturi și libertăți dar oare toate ne sunt de folos, cum spunea, Sfântul Apostol Pavel, dacă nu-mi ajută spre mântuire.
Am încercat prin articolul de față să prezentăm una din legile pe care statul le susține, în ciuda faptului că suprimă viața și dreptul de a trăi. Dacă bunul Dumnezeu vă îngădui, în numerele viitoare vom dezbate și alte legi care nu corespund Bisericii și Moralei creștine. Viața, cel mai frumos dar pe care îl avem de la Dumnezeu, este suprimată de mâna unei creaturi, adică omul.
Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că omul a încetat să mai păstreze o legătură, un dialog cu Dumnezeu și a încercat să se facă pe sine cretor.

Krizner Paul