poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-01 | | Iar voi puneți ochii pe cel care poartă haină strălucită și-i ziceți: Tu șezi bine aici, pe când săracului îi ziceți: Tu stai acolo, în picioare, sau: Șezi jos, la picioarele mele.(Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov II, 3) Nu odată mi s-a întâmplat să asist, poate neputincios, la unele discriminări de clasă socială, unde cei săraci erau marginalizati, lăsați la oparte pentru a face loc celor bogați, fie la evenimetele unei cetăți sau la mese festive. De aceea în cele ce urmează vom prezenta sărăcia ca binecuvântare sau blestem . În decursul istoriei lumea a cunoscut trei clase sociale și anume: clasa săracilor, clasa de mijloc și clasa bogatilor, astăzi nu mai putem vorbi decât de două: cea a săracilor și cea a bogaților: Sărăcia văzută prin învățătura Bisericii reprezintă o stare vremelnică a credincioșilor lui Dumnezeu fie pentru ai da exemplu de viață pentru bogați, fie pentru ai smeri pe oameni. Sărăcia ca binecuvântare. Sfinții Părinți spun că sărăcia poate deveni din jug o binecuvântare atâta timp cât credem că Dumnezeu ne dă și cele bune dar lasă să fim și încercați în credință pentru mărturie în fața a mulți bogați spre rușinarea lor. Mult mai ușor înțelege un om sărac starea precară a existenței aproapelui său decât un bogat. Mulți din noi nu vrem să înțelegem și să acceptăm faptul că în fața lui Dumnezeu toți suntem egali pentru că la El este singura dreptate și egalitate. Dreptul Iov spunea: El nu caută la fala celor mari și nu face deosebire între bogat și sărac, pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Sale.(Iov XXXIV, 28) Dar sunt și persoane care nu acceptă săracia și o consideră a fii un blestem. Sărăcia ca blestem sau Când sărăcia devine un chin? Această întrebare retorică, din punc de vedere al Bisericii n-ar trebui să existe și totuși mulți oameni cred că sărăcia este o pedeapsă a lui Dumnezeu. Nimic mai fals. Mulți cred că lipsurile vieții și marginalizarea făcută de alți semeni de a-i lor îi împiedică de multe ori să mai creadă într-o viață mai bună. Zilnic în jurul nostru mor copii de foame, zilnic vedem câte un caz când un vârsnic este scos din casa lui și dus la un azil de bătrâni, zilnic privim nepăsători la săracii care ne caută în gunoiul nostu menajer sperând că vor găsi o coajă de pâine uscată, iar noi privim indiferenți și mă întreb până când Doane, până când? Răspunsul ni-l dă chiar psalmistul David: Că nu până în sfârșit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri (Psalmul IX, 18). Săracul nu se plânge că nu are ci se mulțumeste cu acel puțin, dar ignoranța și mândria celor avuți, față de el e mult mai dureroasă, iar când se întâmplă să nu mai reziste din cauza sărăciei, cînd totul din jurul lui se prăbușește cere ajutor, dar, de la oameni, poate, înzadar iar de la Dumnezeu cu siguranță îl primește. Greutatea vieții sale nu-l face pe sărac să-și piardă credința și speranța, având un suflet minunat și deschis. Astfel că Solomon prezenta această stare a săracului spunând: Toate zilele celui sărac sunt rele, dar inima mulțumită este un ospăț necurmat. (Pildele lui Solomon XV, 15) De multe ori se crede că sărăcia e un blestem în care trebuie să trăiască cineva, un chin de care nu se poate scăpa niciodată, dar acest chin, acest blestem îl fac cei înstăriți, cei bogați prin indiferența și obsesea lor de înavuțire, Sfântul Apostol Iacov spunea la un moment dat: Iar voi ați necinstit pe cel sărac! Oare nu bogații vă asupresc pe voi și nu ei vă târăsc la judecăți? .(Ep. Sob. Sf. Iacov II, 6) Dacă susținem că viața noastră o trăim în duhul iubiri în Hristos trebuie implicit să-l iubim și pe aproapele nostru care poate are o stare materială mai precară și suntem datori să ne aplecăm mai mult la nevoile lui și să-l ajutăm. Nu ne dăm seama că pe cei pe care-i catalogăm noi săraci de fapt sunt mult mai bogați spiritual decât noi, pentru că nu-și complică viața cu atâtea griji lumești,cum ar fi îmbogățirea și înavuțirea, ci trăiesc în simplitare și modestie. O mână întinsă spre cel ce nu are ar trebui să fie o bucurie sufletească pentru cel ce-l ajută. Isus fiul lui Sirah spunea: Și celui sărac întinde-i mâna ta, ca binecuvântarea ta să fie desăvârșită. (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)VII, 34) Prezentând toate aceste se pare că în viziunea celor bogați sărăcia este un blestem, ei neputând să accepte această stare, iar în viziunea celor modești este o binecuvântare sau un mod de desăvârșire înțelegând faptul că Dumnezeu îi are în planul său de mântuire. De aceea cel ce jigneste sau diprețuiește un sărac nu este bineplăcut lui Dunezeu și: Nu va primi Domnul pe cel care asuprește pe sărac, iar rugăciunea celui asuprit o va asculta. (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)XXXIV, 14) Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. (Matei V, 3) PAUL KRIZNER |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate