O secundă

Masa de tablă s-a gârbovit sub palma timpului. Þi-ai plimbat lin degetele subțiri pe pielea frigului ca mai apoi să o zgârii nepăsătoare. S-au încrustat spovedanii betege fără să te golească de frică. Þi-ai atins ceafa lângă întrebarea:”Ce e frica?”. Ai trasat o linie angelică până la bărbie, ai apăsat gropița și-ai cusut două buze: TÃCERE. Ai schițat ovalul obosit al Tu-lui Tău în oglinda somnambulă încercând să descoperi capătul de vorbă. Furioasă și sătulă ai luat un foarfece ruginit și ai tăiat încet fir de fir tăcerea. Ai aruncat pe podea un ciob , încă unul și încă unul… .Atât de multe încât ai îmbrăcat-o în sclipiri- rămășițe. Ai pășit în vârfuri printre ele să nu te tai, te-ai așezat pe lemul umflat și vopsit –scorojit și ai ascuns deziluzia în cizma neagră a piciorului tău . Frica e un frison puternic, răscolitor de măruntaie și neuroni . E o bâlbâială continuă… .Când te-ai născut ai uitat să plângi …așa că plânsul s-a ascuns în crisalida lui de ,,am timp,, și a crescut …s-a metomorfozat și și-a luat zborul sub aripile lui ,,frică,,. Stai încă pe bucata de lemn ,începi să miști picioarele cât mai plastic și grațios… simți caninii cioburilor atingându-ți călcâiele bătute… scrii lichid o poveste somnambulă. Privești în jur și aspiri izul de fluture -cer … îți umpli plămânii cu puful său azuriu și amețești în a înțepăturile omoplaților tăi. Fluture după fluture ,uniți prin aripi ,antene , trunchi și timp , se agață de aer ca de un colac de salvare. Își umflă pieptul cu chef de alunecare și te trag după ei spre crăpătura din tavan: ai smuls cu degetele de la mâini și de la picioare tenculiala,căramida, grinda, …totul…și ai plecat în existență.Nimic dezolant,nimic frumos…neutru .Te reașezi pe bucata de lemn și privești. Multă diversitate! O denivelare,două, trei… o spărtură ,două,trei,…un ciob mic,unul mare , var violet ,var alb, o așchie de brad ,una de mucegai, … Bun! Se acceptă..Tocul de scris zâmbește fericit. Apasă pe pielea ta efemeridă o poveste ,o secundă ,o clipă,…un ciob … .