un gând se zbate ca să treacă de nefirescul
imn grotesc
(să pot să-ți cânt
melancolia)
să pot sa-ți spun, cât te doresc.

se limiteaza el, să urle, în zbaterea
care-l domină
(privind cu multă
resemnare)
în ochii tăi zărind, lumină

apusul pare hăt departe peste mări
și multe țări
(trecute toate,
validate)
cărări prin multe primăveri

privesc un drum (și văd o umbră)
el zburdă-n zări
încorsetat,
(te-ai dus fecioară,
rapsodie)
lăsându-mă mai gol, nemângâiat…

potop de lacrimi curg sărmane
pe țărmuri de obraz
se scaldă
(oriunde-aș fi în lume,
Doamne)
una-i rece s-alta-i caldă…

apusul bântuit de-a lui sminteală
cu multe drumuri
și mult fum
(un gând găsească-mi
întrebarea) :
voi fi mai liniștit, acum?