Este toamnă...încă mai este toamnă. Vântul bate cu putere, cu aer rece la fel ca și mâinile mele, copacii sunt goi și triști la fel ca și sufletul meu, gândul mi se înalță spre lumină și căldura soarelui de vară. Cerul e gri, e trist și aduce în ochi lacrimi reci, la fel de reci ca lacrimile mele. Gata. Tot ce a fost plăcut și cald a luat sfârșit, și soarele m-a părăsit și vara despuiată de tot avutul ei, a fugit. Și lumea e tristă, la fel ca toamna și se plimbă la braț cu ea pe strada copilăriei, peste teii atât de minunați vara și atât de singuri acum. Aș vrea să știu dacă și voi v-ați împrietenit cu toamna, cu cântecul ei. Să n-o credeți. E frumoasă dar e rea. Îți despoaie sufletul și ți-l lasă gol în bătaia vântului. Þi-l descarcă de tot ce are și în schimb pune lacrimi. Să nu va uitați la frumusețea frunzelor roșii și aurii de pe aleile parcului, să nu ascultați șoapta vântului...În inima și sufletul vostru să fie tot soare, un soare fierbinte care răspândește căldură și lumină, iar ochii, ochii să strălucească de veselie ca luceafărul în noaptea senină și liniștită de vară...Iertați-mă dragi prieteni că am scris așa, de vina este toamna...Voi continua să visez la fantasticul verii, voi scrie cu mâinile înghețate pasteluri despre toamnă și voi deveni de nevoie prietena cu ea, cu ploaia și cu vântul. Ce să fac?
Toamna-și așterne aripile umede, pomii triști își golesc bogăția. Eu mă întorc acasă, unde, cândva, uitând de mine, mi-am pierdut armonia. Oglinda cea veche reflectă loiala încă un rid așternut. E toamnă în noi, e toamnă afară. Încă o vară a mai trecut. Doar ochii îmi rămân aceeași. Ei încă reflectă un verde senin. Mi-s oglinda din suflet care reflectă bucuria căci sufletul, încă mi-e plin de tine. În gând îmi răsună adesea glasul tău și te zăresc zâmbind întinzând o mână cu care mă atingi aievea. Zâmbesc...căci în toate te simt. Cândva am fost tristă, pierdută în mine însumi, nu mai credeam, pierdusem rostul, pierdusem totul. Dar...m-ai aflat, m-ai învățat că mai am aripi încă. E toamnă afară și plouă ușor. Adesea, mi-s ochii umezi precum toamna pentru că nu e tristețe să nu doară și să nu simtă un simplu dor. Îmi doresc să vină numai primăvara.
În părul meu zăresc fire albe și fiecare rid ar putea să spună o poveste.
Se-apropie toamna veșnica, dar eu simt că e multă...primăvară...încă în mine. Mi-e sufletul zburdalnic, iar dragostea, de va fi să o dăruiesc, voi dărui-o curat și sublim.