Am patima timpului și în același timp patima vieții pe care încerc s-o onorez cu demnitate; toate oficialele unități de măsură și cele neoficiale ale timpului, le decantez în unitatea mea de ființă cu pasiunea jucătorului de poker, primind de fiecare dată o confirmare de speranță de la fiecare; sunt devorator de timp, vreau să scot din acest bătrân pervers nemuritor energii nedescoperite, potențial perpetuu, vreau să-i scot viața din toți rărunchii, din toate măruntaiele lui, din toate cotloanele uitate sau nemerse. Vreau să-i țin lumânarea la un moment dat și să-i zâmbesc triumfător, iar el să-mi de-a confirmarea reușitei. "Ah! Te-am facut!" -vreau să-i strig în gura mare, iar în acel moment neexistent să-mi fie acoperit sufletul de liniștea lumii încremenite; să trăiesc atemporal o singură neclipă împreună cu adevărul purificator, să zâmbesc cerului fără grimasă, cu plăcerea imensă a confortului interior, a lipsei totale de mișcare deformatoare din juru-mi; să spun mulțumesc fără rușine, fără opreliști de orice fel, naturii; mamei să-i spun că nașterea mea e eternă iubire, tatălui să-i mulțumesc în genunchi, și prietenilor mei să le împărtășesc iubirea cu sinceritatea spoveditului în fața lui Dumnezeu; să mă satur așa "un mic infinit personal", apoi să-l privesc în ochi și să-i pasez lumânarea.