poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-11 | |
Sunt un prost. Cel mai mare prost ce-a existat. Sunt un prost care gândește – mare păcate am de ispășit cu o așa pedeapsă.
Ce-i mai sus? Este necesar o autoumilință pe măsura orgoliului. Asta e singura modalitate de a-l controla, de a-mi păstra măsura. Și serios: inteligența este o răsplată sau o pedeapsă? Înclin spre cea de-a doua variantă. În opinia mea, scopul vieții este, alături de urmași, fericirea. Ori cine sunt cei mai fericiți oameni? Biblia o spune: “Fericiți cei săraci cu duhul!” Proștii, care niciodată nu sunt încercați de vreun gând sunt veșnic cu zâmbetul pe buze, mereu veseli, întotdeauna bucuroși. Asta nu-nseamă că inteligența exclude fericirea. Dar că o limitează foarte mult. Deținătorii de materie cenușie sunt permanent frământați de probleme, chinuiți de întrebări fără răspunsuri, alergând după o cunoaștere morganatică ce niciodată nu poate fi total cuprinsă. Or acești oameni, cei care gândesc nu au cum să fie fericiți când văd suferința în care trăiesc. Și sunt prin asta și ei condamnați la o viață de suferință. O mică parte din oamenii inteligenți se pot sustrage acestui destin. O primă condiție esențială este o inteligență foarte ridicată, care să-i ajute să vadă că lumea în care trăiesc nu poate fi schimbată și că nu se poate câștiga nimic prin luptă și încrâncenare. Acești puțini aleși obțin o seninătate și-o eliberare înălțătoare și astfel pot să-și găsească fericirea, chiar și-n cele mai crunte chinuri. Neînțeleși pentru felul cum văd ei viața și judecați pentru asta, ei au menirea de a deveni repere spirituale în istoria omenirii: un Socrate, un Isus, un Budha, un Gandhi, dar și alții care chiar dacă-au contribuit enorm la evoluția mentalității au fost într-atât de superiori încât modestia le-a dictat să rămână anonimi. Un adevărat sfânt este cel care nu pretinde răsplată, adorație pentru sacrificiul său. Iar acest mic sacrilegiu este dovada distanței ce mă desparte de această categorie de oameni. Sunt un prost, un prost care gândește. Poate cea mai cruntă pedeapsă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate