Viața este un lung șir de lecții care nu se termină niciodată. Cât trăim, învățăm. Și nu toate sunt plăcute, dar toate sunt folositoare, așa că e bine să nu o disprețuim nici pe cea mai umilă dintre ele. Chiar de la prima lecție primim o palmă peste fund, urmată de un răcnet protestatar, din toți rărunchii, însă acea durere, ne aduce prima gură de aier și ne umple plămânii făcând tranziția de la mediul acvatic la cel aerian.

Apoi învățăm pe rând, să auzim... dar asta nu înseamnă că știm să ascultăm. Să vedem... dar nu neapărat să observăm. Să simțim... cu pielea, nu cu inima. Să gustăm... dar nu să și apreciem. Să mirosim... dar nu neapărat să percepem. Știați că primele două lucruri pe care le percepem emoțional, sunt teama și dragostea? Două extreme care nu ar trebui să coexiste. În dragoste nu trebuie să fie teamă, căci dragostea desăvârșită alungă teama.

O altă lecție pe care o învățăm din primele luni de viață este manipularea... doamne cât de ușor se învață și-i facem pe cei din jurul nostru să danseze cum cântăm noi... Următoarea, una din favoritele vieții, fructul interzis... orice este „nu”, este atractiv și trebuie încercat. O alta la fel de importantă, este minciuna. Te scapă de consecințe neplăcute.

Și în tot acest timp, învățăm că doare atunci când te lovești, dar mama sau tatăl sunt mereu acolo să te mângâie, că dacă plângi atunci când ți-e foame, primești mâncare, că totdeauna patul îți este cald și primitor și sărutul de noapte bună este mereu al tău. Că totdeauna sunt două brațe întinse, care să te primească, să te adăpostească, să te iubească.

Și astfel, viața, mereu atentă, ne dă în permanență lecții care să ne fie de folos. Dar cred că niciodată nu suntem suficient de pregătiți pentru lecția care urmează.