mi-am pus pantofi roșii restul nu conteaza îmi știu tălpile ferite de umbră
cobor zilnic două trepte inexistente și uit să le urc
sunt tot mai departe de un cer mut
doar gândurile lui se izbesc de buzele mele ceruite să le sufoce într-un zâmbet
cine are nevoie să zâmbească?

simt diferența dintre cald și rece vesel și trist rău și bine dar nu percep stările de sine
tu ești singura certitudine singurul simptom că nu am suflet cariat
sunt împăcată să pot plânge când adormi în mintea mea și îți pierzi palmele peste ochii mei
tăcerea este o muzică perfectă pentru dimineți triste când îți simt gândul pe obrazul stâng
aud fiecare pas neșoptit în povestea cu noi
căci avem o poveste pe fotoliul din sufragerie

singura diferență pe care nu o simt este cea dintre noi
pot rămâne încălțată?