(Astăzi, de Sfântul Alexandru, pe dunga albastră, fac un nod cu jumătăți inegale. Imaginile dansează în acord cu Arborele Sângelui de pe scara comentariilor povestitorului, spre rotunjirea unor vechi neliniști).

Motto: Ouăle filozofului se clocesc în vârful capului, de o anumită pasăre, într-un fel anume.

Așa-mi zicea Alexis, când mă vedea îngândurat, aducându-mi aminte de geamănu Zelkanu și de zelkanismele lui. Unui necunoscut știi să-i pregătești momentul în care să-i zici: povestește-te, Omule! Dar când e vorba să te povestești și povestea asta naufragiază prin propria-ți melancolie, nu știi de unde să începi. Și atunci intri prin sarabanda începuturilor, care toate-ți par importante și de neînlocuit.

Nu opresc acum povestea nici în nod și nici în clipă. Las la pas murgul ce știe pasului să-i dea aripă.

Alexis a fost obligat să trăiască cu oameni despre care nu știa nimic. Aceștia, pentru a-l flata, îl torturau cu povești care să-i amintească despre el înaintea dispariției lui Remy, micuțul lui peruș cu care vara câștiga cât să-i ajungă pentru tot restul anului.. Convinși că nimic altceva nu-l interesa, prietenii lui mai vechi, îi cântau la nesfârșit ce s-a petrecut în absența lui. Nimic nu-l dispera mai mult. El n-aștepta decât un singur lucru (ce zici?)...

După ce a părăsit-o pe Calypso, în timpul întoarcerii acasă, Ulysse a naufragiat in Pheacie, unde regele l-a primit la curtea sa. Acolo, Ulysse era un străin, un necunoscut misterios. Exact așa mă primiseră-n cârciuma lui Herimon când am apărut cu șevaletul în spate. Toți se uitau la mine ca la un... O stinghereală pusese stăpânire pe mine când, de pe scenă, una din dansatoare mă strigă: Alexis, dai o cafea?... (Știi cine era dansatoarea? Cea care, la orele trei, noapte de noapte, visa un pește care vorbește ...)