Nu știu ce îți dorești...nu știu de ce din prima clipă când am vorbit am simțit că ne leagă ceva mai mult...nu știu de ce te-am lăsat să intri în inima mea. Nu-ți pot da nimic mai mult decât sufletul meu, gândurile mele, întreaga mea ființă! Și dacă îți spun că te iubesc, înseamnă că o fac pentru ceea ce ești, pentru ceea ce mă faci să simt, să fiu, pentru tot ceea ce reprezinți pentru mine.
Cum să nu visez la tine...cum să nu te vreau lângă mine în fiecare clipă...cum să nu vreau să te știu lângă mine...când prin simpla apariția a ta în viața mea, ai deschis un univers ce fusese interzis mult timp pentru mine.
Atunci când reușești să te descoperi în cuvinte simple, nu trebuie să fugi de tine...lasă-le să te găsească...lasă-le să ne găsească...să ne apropie...să ne unească...Pătrunde în adâncul nopții și las-o să te cuprindă cu frumusețea ei și a clipelor ce vor urma.
Aseară am avut senzația că vrei să-mi smulgi vălul ce îmi acoperea fața....și ai reușit...acum ajută-mă să pot merge alături de tine, doar atât îți cer...Fă-mi te rog această bucurie...! Vezi? Nu cer prea mult!
Totul este atât de frumos când te simt alături de mine, când simt că-mi dăruiești din dragostea ta! Zâmbetele noastre se unesc și transmit multă căldură. Ne vom strecura prin noapte, iar eu te voi urmări de-aproape ca să furăm o ramură înflorită și zâmbetul de pe buzele noastre. Vom sări zidul ce apropie privirea în întunericul unei grădini străine, cunoscută nouă...două umbre din umbră...două lumini din lumină. Vom pătrunde în noapte cu emoțiile plăpânde, vom ajunge până în adâncul ei tremurător, culegând clipa. Și mâinile tale...și mâinile mele...vor fura mângâierea, vor fura stelele...vor alunga sfârșitul...În vârful picioarelor, vom depăși nesăbuința în casa noastră, în visul nostru, prin noapte și umbră, prin lacrimi și cântec. Va pătrunde odată cu pașii noștri, mireasma dorinței ascunse, pasul mut al parfumului și al împlinirii și, cu picioarele înstelate, vom privi spre nemurire trupul limpede al nopții care te va chema mereu la mine.