- Domnule poet Dorin Cozan, în primul rând, copleșit de acest moment în care ne-am adunat astăzi aici pentru a vorbi – căci ce este poetul dacă nu o pată de sânge care vorbește? – a vorbi, deci, despre un subiect etern uman și nu numai – the clone. În al doilea rând, aș întreba direct: există clone?
- Întrebați domnișoara dragă!
- Oh, sunteți spiritual, desigur... Deci, așa cum bunicul meu căuta pe cer, seara, când o aștepta pe Luna de la cireadă, aștepta extratereștrii, la fel mă întreb și vă întreb: există clonele? Și, dacă da, ce părere aveți dvs despre..?
- Întâi țin să vă mărturisesc faptul că mi-ați transmis emoția dvs și, poeticește vorbind, simt o căldură aici, în regiunea ființei mele agonice (zâmbete) ... Firește, mai întâi trebuie să ne întrebăm ce înseamnă “a exista” și mai apoi dacă acest predicat se aplică și cum entității numite clonă... O sec... (deschide mess-ul... zâmbete, limbuțe, embrasse etc...iese și tastează www. dexonline.ro). După cum ne spune netul, a fi înseamnă a se afla, a avea ființă, a constitui, a se manifesta în...iar clona (aici) o generație a unei specii de poet, obținută prin înmulțire virtuală. Putem, deci, susține că ele sunt ...sau poate nu.. domnișoară....?
- Domnișoara Antena.... Katty, ptr. dvs... (zâmbet) De ce poate nu, domnul meu poet favorit...? Știți, vă citesc încontinuu..
- Pentru că, prin ipoteză, eu cred că ele nu există în sine. Eu mă simt unic, singurul real, iar tot ce vezi, toată agonia asta nu există, e o închipuire a minții și a simțurilor mele pe care un geniu rău, Herr Nescu, o induce substanței mele spirituale pentru a mă ispiti de la calea cea dreaptă, pauperină, a poeziei. Dar, la fel, de bine, s-ar putea ca singurele reale să fie clonele!!
- Mă amețiți, ca de obicei, domnul meu!... Să rămânem, însă, o vreme, la teza inițială, cum că ele, clonele, există. Și că ele sunt creația diverșilor poeți contemporani nouă. La ce folosesc clonele, de fapt? Folosesc ele la ceva în cetatea agonică? Sau, rele fiind, ar trebui ele asasinate virtualiter, ca într-un game tip delta force?
- O sec ( deschide mess-ul ....zâmbete etc, etc...) Din păcate, lucrăm, domnișoară, cu prejudecăți: dacă sunt bune la ceva (și sunt) e dificil de spus până unde și când, și pentru cine; dacă sunt rele, nu rezultă că ar trebui interzise. Că și răul își are rolul său... Și apoi, domnișoară K, cine să le inter-zică și, mai ales, cum?
- Da, așa e... Mi-aș dori să detaliem aceste aspecte. Să presupunem, prin absurd, că toate clonele sunt bune, drăguțe și spirituale, așa, ca dvs...
- Ar fi imposibil, domnișoară Katty...
- Katty, vă rog....
- Mai mult, Katty (zâmbete..), să zicem că sunt rele...și, înclinând balanța, sunt. Atunci când sunt, la un moment dat și sub un anumit raport, te pot răni destul de mult. Iar ca poet și om, nu e un aspect neglijabil, dincolo de umorul și ironia care mă caracterizează... încontinuu, ca să folosesc un cuvânt drag mie..
- ..( un zâmbet și o privire)
- Problema e că, atunci când se încalcă regulamentul și bunul simț, Cei de Sus nu prea iau măsuri, iar poporul, de regulă, tace și privește circul...Dar și aici e complicat... Nu avem o castă a războinicilor, nu avem un management cultural aplicabil, o filosofie aristocrată, boierească, aș zice...Avem, în schimb, nevoie de dragoste...
- Dragoste, domnule poet?
- Dacă tu, domnișoara Mădălina, pardon, Cătălina Antena, ați fi editor, cum ați stârpi această plagă? Prin muncă în folosul comunității? A partidului iubit? A găștii?
- Pledați, așadar, domnule poet Dorin Cozan, în favoarea tezei autoadaptării, autocenzurii?
- O sec (închide mess-ul, oftează) Uite, să ne imaginăm un război al clonelor. Nu-i așa că, atunci când apare, el ar trebui întreținut, întețit, fie și prin simpla neimplicare, voită sau nu, el, dintr-un bulgăr de semne, crescând și izbind cu furia și iraționalitatea unei avalanșe virtuale? Brusc, lumea se agită, se implică, crește rating-ul etc etc. etc..
- Dar viața oamenilor? Suferința și textele lor?
- Nu ne interesează suferința matale,..am spune
- Aveți dreptate! Mereu aveți...
- Am, firește. Uite, apoi, să ne imaginăm o lume agonică fără clone, în trecut, prezent și viitor...fără de haz, fără de ură.., fără de această complicare necesară și frumoasă, inefabilă, așa cum stăm noi acum, față către față...
- Da...
- Hmm...
- În concluzie, o întrebare personală...se poate?
- ..
- Ați avut, aveți, veți avea clonă?
- Din păcate sau din fericire, nu
- Mă așteptam...
- Dar aș scrie și aș semna o Declarație Universală a Clonelor
- Apropos, ce planuri de viitor aveți?
- Să insist..
- Adică?
- Să insist asupra cererii inimii mele de a accepta să-mi destăinuiți id-ul dvoastră...