Viața este frumoasă, iar noi avem datoria
să ne asigurăm că toți oamenii simt asta.
Dostoievski

La început am vrut să folosesc un cuțit. În ciuda durerii aș fi vrut să-mi tai venele de la mână dar mă temeam că voi fi salvată în ultima clipă. M-am gândit apoi că dacă le secționez pe cele de la gât nu va mai exista problema asta. M-am imaginat de mii de ori cu cuțitul în mână, ba chiar l-am apropiat atât de mult încât mi-am zgâriat pielea. Cu toate astea nu m-am simțit niciodată în pragul morții. Am vrut să trăiesc măcar o dată teroarea inevitabilului, să pășesc pe calea fără scăpare, să simt că trăiesc și să învăț să apreciez viața chiar cu riscul de a o pierde. Viața mea nu are sens, nu are nicio valoare, nici pentru mine, nici pentru altcineva. Am citit undeva ca un om care nu are impresia ca valorează ceva își pierde voința de a trăi. Eu sunt un zombi. Probabil nu mor pentru ca sunt deja moartă. Merg pe stradă și nu mă bagă nimeni în seamă. Când cumpăr o pâine, întind banii fără să scot sau să primesc o vorbă. Ziua mi-o petrec în cea mai mare parte dormind, noaptea lucrez la calculator, încercând obsesiv să creez ceva care să mă facă să simt. Uneori am senzația că nici dacă aș băga cuțitul în mine, nu aș simți mare lucru. Dar lipsa de hotărâre mă împiedică s-o fac.
Credeam că-mi doresc să plec din țară, să mă duc undeva departe, într-un colț uitat de lume și de Dumnezeu. Dar visul acesta s-a destrămat repede când mi-am dat seama că sunt deja uitată de toți. Poate de aceea nu am mers niciodată mai departe, pentru că nu avea rost. Sunt prinsă într-o stare de somnolență și leneveală permanentă în care nici măcar nu am puterea să mă mai opun lucrurilor care nu-mi plac. Sunt o legumă. Îmi imaginez că trăiesc și o fac din cauza inerției, toți ceilalți care merg înainte și mă împing de la spate sau mă târăsc după ei.
Uneori stau pe pat și mă întreb dacă exist într-adevăr. Dacă da, aș vrea să dispar ușor, ușor, să mă dispersez ca nisipul aruncat în vânt. Să nu mai exist. Să fiu o frunză uscată dintr-un copac ce se desprinde si este dusă departe, departe. Departe de tot ce înseamnă supărare, nefericire si tristețe.