Conceptul domnului Gabriel Liiceanu în care prostia reprezintă o “încremenire în proiect” se potrivește de minune fotbalului românesc. Într-un articol publicat în Revista 22 în 1992, iar apoi s-a regăsit și în cartea “Apel către lichele”, Liiceanu dădea un exemplu în care un prieten îi mărturisea în timpul ocupării inițiale, la sfârșitul lui aprilie 1990 a Pieței Universității :”Chestiile astea cu lumânări aprinse și îngenuncheri miros a legionarism”. Încremernirea în proiect se făcea “prin intermediu unei conversii logice ilicite”, după cum explică mai departe filozoful, și că omul făcea o generalizare, comparând ritualurile legionare cu o mulțime de oameni ce au venit să aprindă lumânări și să se roage acolo unde înainte cu patru luni muriseră, pentru libertate, apropiații lor .
Același proces se petrece și în mintea unor antrenori români. Dau exemplu unei simple generalizări absurde, ținând cont de ce se întâmplă în fotbalul mondial, cum că un jucător tânăr nu trebuie trimis în luptă decât atunci când lupta e terminată, pentru că “nu e copt” și o să-i fie frânte aripile repede și jucătorul o să se piardă. Bucuria că foștii jucători mari ai României se întorc în țară în calitate de antrenori, își are una din motivații pe această ignoranță față de canoanele strașnic păzite de cei de aici și ies din aria încremenirii în proiect. Sâmbătă seară a fost o mostră a viziunii moderne asupra fotbalului de mare performanță. Hagi l-a trimis în teren pe un puști care acum un an se uita la televizor când Steaua juca în grupele Ligii Campionilor și probabil mușca din fularul roșu-albastru precum mușca Titi Prosop la meciurile lui Doroftei. Și în ce moment a făcut aceastâ mișcare, scorul era 0-0 iar jocul Stelei nu mergea așa cum își doreau cei aflați în tribune. La doar 13 minute de la intrare tânărul de 19 ani, “necopt” cum ar zice mulți, e gata să facă infarct la auzul numelui său din partea oameniilor printre care era acum ceva vreme. Infarct era să ne cauzeze nouă tuturor celor pe care ne amorțise meciul. Și atunci prin fața tuturor ar fi trebuit să curgă, cum mi s-a întâmplat mie, lista tinerilor jucători români care acum au contracte prin toată europa sau au fost selectați să dea probe pe la cele mai mari cluburi din Europa. Mă întreb, retoric cred, oare domnul Cârțu a auzit de vreunul de pe lista aceea? Da, acel Sorin Cârțu care l-a ținut la Timișoara pe Torje, jucător promovat de același Hagi, 4 luni pe bară, pentru a veni un antrenor tânăr din cehia să-l facă titular de bază. Da același Cârțu care ,deși bătrănii, Papură, Munteanu, Nae, Lincar, Savu sau Cursaru, făceau figurație pe teren sau ,cu altă idee generalizată că “jucătorii de afară sunt mai buni”, adică marii Oprsal, Binaware sau Altamir, s-a încăpățânat să retrogradeze cu ei pe teren în loc să pregătească viitorul unei formații ce trebuia să renască sub numele de Progresul. Oare ce o sa facă, acum că se aude că va prelua tânăra echipa a Craiovei, ce fost jucător va mai băga în teren în locul tinerilor? Norocul celor care mai urmăresc fotbalul autohton că antrenorii tineri sunt orientați pe tendința fotbalului mondial.