Iubirea m-a făcut toată viața să sufăr...dar nu am renunțat să cred că fiecare dintre noi are un suflet pereche. Poate mă înșel, dar îmi place să cred acest lucru. Știți cum e cu speranța care moare ultima...! Important e să întâlnești acel suflet și când îl întâlnești, să-ți dai seama că e acea persoană, pentru că s-ar putea să treci pe lângă el și să nu-l observi. Sufletul omului e complicat și nu îl poți înțelege niciodată complet. Vrem să fim în sufletul cuiva, dar nu știm cum să pătrundem acolo sau dacă ajungem, nu știm cum să rămânem. Fiecare vrea să fie iubit, dar știm oare cum să ne facem iubiți? Trăim o viață și nu știm, de fapt, ce căutăm.
Iubirea e altarul meu în care îmi pun speranța. Stai tăcut și asculți iubirea noastră. Ce pot să înțeleg din tăcerea ta? Aș vrea să mă prefac în floare ca să fac parte din grădina ta. Trandafirii să aibă culoarea ochilor mei și să-ți transmită căldura sufletului meu. O bancă ne așteaptă tăcută să-i dăm viață cu suflarea noastră. Să simțim izvorul apei reci, cum ne răcorește sufletul. Ai intrat în inima mea și tare mi-e teamă că nu am să pot să te păstrez.
Cu răbdare și înțelepciune voi trece și eu peste podul speranței. Dar mă întreb: Oare acest drum duce la tine?... Aici este? Mie îmi place și vreau să fac parte din el. Privesc prin fereastră la peisajul care mă cheamă spre fericire. Mă regăsesc în culorile și parfumul florilor. Vrem să ne apropiem de ele cu dragoste...Și în locurile triste să putem găsi frumusețea fericirii. Imaginează-ți casa ta îmbrăcată cu flori care te cheamă la ele. Cele mai frumoase păsări vor ciuguli fericite în grădina ta. Și Doamne...câtă liniște în jur!...Zâmbește și cântă!... În diminețile răcoroase fă-mă să simt că tu exiști și pentru mine. Primește-mă în căsuța inimii tale! Speranța mea este că acest loc minunat mă așteaptă. Spune-mi te rog că fac parte din ea!... Mi-o doresc!!! Voi merge pe acest drum, care duce la tine...și simt că și tu îți dorești același lucru....