Chiar în momentul în care mintea meu nelinistia crede că a zărit o geană de lumină descoperă că a dat peste o nouă intrare si aleargă, urmărita de disperare, ca un vînat îngrozit,căutînd mereu o iesire, dar nu dă decît peste alte si alte intrări macabre.
Nu mă mai recunosc deloc, de m-as fi cunoscut vreodata...si cu toate astea, o asemenea furtună fatala este elementul meu. E periculos cand te obisnuiesti sa suporti mai mult decat ar fi fost suficient!Am auzit ca trebuie să mă stăpînesc, pentru că în această stare de agonie se gaseste o revolta autodistructiva si chiar daca moartea introduce ordinea in infinit,ar fi bine sa intervina la timp!Dar totusi,la mine-n viata nu e timp!E doar ....un mit al lui Sisif!