Astăzi am fost ferict

Și știți de unde mi se trage ? De la un aparat electronic miniaturizat, dar nu numai de la acesta. E și reportofon, și radio, și MP3 player și câte nu mai e. Doar nu gătește, în rest face de toate. Dacă cumva nu știți ce e o înregistrare MP3 aveți groapa Filipinelor în cultura dumneavoastră generală. E o sculă nemaipomenită ! Dar să nu uit ce-am vrut să vă spun: astăzi am fost fericit. Și astăzi. Aș putea spune chiar că sunt un tip, în general, fericit. S-ar putea să exagerez, dar nu cred. Fericirea, înainte de toate, zice-se că-i o stare de spirit pe care ți-o poate induce și bucuria lucrurilor mărunte, spunea cineva. Am norocul că am două fete și doi nepoței care, cât de cât „se descurcă”(e sintagma simplistă a fericirii actuale de la noi) și de aceea, poate, nici n-au gânduri de-a pleca din țară. Deocamdată… Am un prieten care are tot două fete, una în Canada și alta în Japonia. El nu poate pleca din Satu Mare mai mult de o lună, fiindcă „nu rezistă cu nervii”. Acum e „fericit” că "s-au apropiat”- ambele sunt în Canada. Mă întreabă: de ce oare le-am făcut ? Ce pot ca să-i răspund, in afară de faptul că mă bucur în sinea mea perversă, fiindcă nu sunt în situația lui, de fapt a lor. Ei sunt doi încă - din fericire. Eu nu mai am norocul acesta - din păcate. Și nu e ușor singur chiar dacă crezi în vorbele lui Eliade: „Un om care poate rămâne singur înseamnă că a găsit taina fericirii.”
Nu am nici voce, nici auz muzical. Nici măcar auz, nu prea am. Regretata mea soție îmi spunea că aud doar ce-mi convine. Sunt un fel de hipoacuzic selectiv, dar am o solidă justificare științifică. Nu vreau să intru acum în detalii tehnice, deși aș putea. Dar îmi place muzica, s-o ascult și s-o mormăiesc. Când sunt în chef, chiar mi se pare că știu a cânta. Chestie de gust…adică discutabilă.
Nu sunt un mare amator de folclor, dar toată ziua de azi am ascultat o melodie și un sfert - din Leșe. Dacă nu știți nici cine e Leșe, chiar că nu mai am ce a vă face. Nu mai aveți nici o scuză. E vai de capul vostru ! Apucați-vă de altceva. Eu l-am descoperit la Bistrița. E și un mare actor, prin simplitate și naturalețe. Era de unul singur, pe un colț de scenă goală și care, de aceea, părea imensă, iar el, uriaș. Era îmbrăcat într-un costum popular de o simplitate dezarmantă, ce friza genialitatea. Am auzit că așa „se poartă” și pe străzile Clujului. Acum vreo 10 ani cânta la Bistrița pe scena Casei de Cultură și la un post local de televiziune, iar eu eram înnebunit de fericire. Te pătrunde, te răscolește, ca să nu zic - vorbă mare - te penetrează(cu gândul explicit - la orgasmul…artistic, adică la extaz. Să nu vă fi gândit la cine știe ce). De fapt te cutremură ! Parcă vine din altă lume, cel puțin din ancestral, fiindcă în astral nu prea cred.
Întotdeauna am simțit că Maramureșul e leagănul românismului, dar niciodată nu am avut dovada faptului, până la Leșe.