poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-21 | |
Uneori
Versurile mele nu spun nimic... Le scriu doar ca să te bucur pe tine. Un joc de-a cuvintele. Gânduri frânte. Nu le înteleg întotdeauna sensul Și atunci, pentru mine, sensul lor e Că le citești tu. Îmi place să mă joc cu cuvintele tale, Să le folosesc altfel decât în ordinea lor, Ies propoziții în care timpul se oprește, grăbit Uitînd să alunece între ieri și azi. Rămâne-ncremenit. Atunci tu taci Cu tăcerea ta nu mă pot juca. De ce, Doamne, Iubirea mea începe cu fiecare clipă, iar a A ta doar se sfârșește cu fiece minut ? Trăim alte viteze, Eu plutesc în tunelul oranj, Tu îți trăiești prezentul Gândind doar spre trecut. Ne-am întâlnit odată, Secundă peste lume Ce-a explodat și timpul și spațiul la un loc. De atunci te caut amarnic, Zadarnică, nedreaptă corvoadă. Abia acum, când lucrurile încep să se clarifice, Abia acum când încep să respir, Să-mi urmez calea pe care credeam că am pierdut-o, abia acum te regăsesc. Te pierdusem. Undeva între trecut și prezent, există un timp al nimănui, unde te poți pierde. Tu sau amintirile sau oamenii care te înconjoară. Groapă atemporală care distruge dimensiunile vieții. Aș putea întreba unde ești. Ce faci. Dar acum că te-am regăsit, știu răspunsul la toate întrebările acestea. Ești aici, în mine. Copie a amintirilor mele, copie a ta, originalul meu final. Am învățat să mă joc cu neființa ta, Să mă înconjur cu ea ca și cu o mantie nevăzută, Dar prezentă în simțurile mele, Plutind peste ființa mea de carne, înfiorând-o. Carnea mea obosită te regăsește. Într-o zi – vai, nefasta de ea, nevrednicul de mine – mi-ai spus Că inimile noastre nu pot bate împreună. Mi-am smuls-o pe a mea și am plecat. Greșeală fatală, greșeală finală. Prin rana iubirii, viața, chiar ea, mi s-a scurs. Nu știu câte ceruri mai sunt până sus, Nu știu câți arhangheli am văzut în cale, Mă întreb de-acesta este începutul Sau dacă, din contră, am atins sfârșitul. Dar atîta pace și înțelepciune, Atâta lumină și atâta duh, de cînd e EA Nu-mi aduc aminte să mai fi simțit De aceea, Doamne, te rog, fă o minune: Nu mi-O lua Doamne, lasă-mi-O aici.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate