Partea a-II-a
“Ni-i viața dublă, somnul își are lumea lui –
Hotărnicind tărâmul ce s-a numit greșit
Viața și moarte.”
(G. G. Byron)

În așternuturi se compune o formă de cruce într-o răstignire orizontală: zac cu fața în sus în patul moale al hotelului cu privirea înfiptă în întunericul gros. Într-un joc închipuit adun firele de lumină și le refac în umbre fantastice; le alerg prin cotloane până când ochii obosesc. Îmi risipesc astfel și ultima fărâmă de energie cerșindu-mi moartea unui somn adânc… Bang. O vreme mă mai chinuie ceasul din hol: îmi întrerupe șirul gândurilor, le segmentează și apoi le înoadă aiurea. Mă forțează să formulez totul din ce in ce mai laconic pentru a ma putea strecura între două tunete temporale… Bang
Pe măsură ce mă îndepărtez se instalează o amorteală ucigătoare într-un abis luminat. În cădere fiecare parte a corpului se dezintegrează, topindu-se în lumină, până când, imaterial, mă opresc din cădere și încep să plutesc… Visul se intinde dincolo de frontieră, ca un pământ neexplorat și nerevendicat de nimeni; în curând o să-l calc cu păsul apăsat, de plimbare. Pentru a câta oară veghea posomorâtă și agitată a unei nopți lungi de iarnă se lasă atât de greu îngenunghiată?; pentru a câta oară măsor întiderea unui pat necunoscut, la marginea nopții?; a câta oară repet, fără succes, trucuri vechi de amorțire? Simt întotdeauna, încă inainte de crepuscul, cât de lent se vor scurge orele întunecate și o groază surdă se instalează în creier alături de durerea cumplită dintre tâmple. Mă vor vâna închipuiri fantastice și gânduri nebunești și va trebui să mă așez ca un paznic neobosit pe cufărul din care se chinuie să iasă afară. Dacă într-o clipă de neatenție vor scăpa și se vor revărsa în vis?
Bang… Simt că mi se strânge stomacul într-un spasm…