Știi ce este un prieten, dragul meu cititor?!

Este foaia de hârtie care îți acceptă toate gândurile al căror ecou sunt vocile minții și ale sufletului său. Tot ce trebuie să înveți este să scrii. Tot ce îți trebuie ca să nu renunți este curajul. Simte libertatea, las-o să te cuprindă în brațele ei. Nu-ți fie frică, nu oricine poate vedea cerneala simpatica a rândurilor de pe foaie chiar dacă au dat să o citească. Iar totuși dacă din întâmplare, cine citind va judeca, ce poate să-ți facă?!

E doar un gând fără ecou. Sau nu..

De aceea acum..
..mă reped înainte ca piatra azvârlită în apă ce vrea să o lovească cu atâta putere cât a câștigat într-o viață. Cu atâta curaj ce prinde coborând cu tăria vorbelor spre suprafața valurilor iscând cercuri și creând răspunsuri în ochii celor ce o urmăresc scufundându-se. Și tot așa tânărul scriiitor din mine nu poate rezista vorbelor bătrâne ce vor să iasă la lumina multor altor ochii. Atât imi trebuie.. doar o încurajare ca zăgazul celor nespuse și nerostite să se rupă și ele astfel să prindă viață în vârfurile degetelor ce bat clapelele.

Întrebare: Dacă nu ești poet atunci scrii poezii. Dacă ești nonpoet scrii nonpoezii. Dacă ești poet ce scrii?
Un răspuns posibil: Dacă ești poet pictezi cu gândul scriindu-ți astfel sufletul în vorbe meșteșugite.
Dacă ești pictor versuri de culoare curg pe pânză.
Aceleași gânduri în limbaje diferite. Vorbe și iar vorbe.

Incearcă să recitești cu voce tare Toți Doamne si toți trei! sau ElZorab și să gândești cu voce șoptită iar atunci vei auzi simțirea cum iți va curge, curge pe față. Poate vreodată cineva va încerca să scrie din nou despre singurătatea lui unu fără trei sau a dorului ce poate lua o viață.
Atat de simplu, Doamne era cu totul și cât de frumoasă fiecare! Noroc cu copiii noștri de școală, că putem reveni printre oamenii de odinioară pe care nu poți să nu-i lași să intre în suflet. Oare se pune cineva să mai citească pe Alecsandri, Coșbuc, Barbu cu Lapona lui.. Ce simple versuri, frumuseți încă prezente al unui trecut uitat.. Dar timpul le va șterge ca un ultim ucigaș ... Noroc că și el însuși e printre noi, devenit de mult un altul de-al nostru și în curând va uita precum uităm și noi.. Iar ele astfel vor putea reveni și noi ni le vom aminti, vom șterge praful din suflet descoperindu-le din nou...


O ultimă vorbă, cititorule te rog răbdare să ai cu ea..
Poate că într-o zi norocul te va vedea căutând și îți va lăsa la poarta sufletului acel ceva pentru care cerneala dezvăluie tot și toate hârtiei de atâta amar de timp. Să nu te faci că nu auzi bătaia lui în poartă și nu vei vrea să vezi ce ți-a lăsat.


Iar eu acum la sfărșitul unui început al unui alt început făr de sfârșit
cu bucuria glasului ce și-a auzit ecoul și a gândului orb ce și-a văzut, în sfârșit, unda ignorată până atunci dar și cu aleanul dorului de dor,

vă dăruiesc o bucată Ina Delean la preț de o bucurie a sufletului
sau în perioada reducerilor doar pentru un zâmbet (am și eu un preț ca oricare suflet cu greutate!)