Scrisori netrimise(fragmente) – mai 20 2000: “..Știu chiar de la început, de când îmi reazem pixul în foaie, că nu voi avea curajul să duc mărturia la poștă, cel puțin nu acum când te cunosc prea putin și mă cunoști prea mult... O voi lăsa (scrisoarea) să o găsești cândva, ascunsă, într-o carte, cu speranța că dorințele și gândurile mele vor rămâne la fel de proaspete și atunci. În orele furate din somn cu lungile conversații închipite pun în scenă și momentul acesta de peste timp în care vei descoperi dârele lăsate de mine în urma pe hârtie... Exersez pârghiile care mă vor ajuta să-ți misc sufletul: vorbesc mult – despre vise, așteptări, amintiri și ascult și mai mult – despre alte vise, așteptări, amintiri pe care vreau să le sincronizez. Iți urmăresc buzele subțiri modulând acordurile fiecărui cuvânt și uneori frazele se destramă când mă invadează dorința de a te săruta. Atunci totul se întunecă și începe să se învârtească; doar buzele tale se mai zăresc într-un con de lumină și mă agăț de ele ca de un colac de salvare. Nu mai prind înțelesul incantațiilor ci doar le fixez fascinat de magie. Rămâne, când mă dezmeticesc și reiau lungile conversații închipuite, setea sărutului, ascunsă undeva în suflet, gata să iasă la suprafață și să mă subjuge. Dacă o să-mi pierd vreodată controlul în preajma ta? Ai să mă pălmuiești?...
Poate când citești aceste rânduri râzi; poate deja sărutul a căzut între noi și și-a dezvăluit secretele; poate că și eu am trecut în rândul amintirilor ... sau poate nu ai să le citesști niciodată și atunci nu o să știi ce balast încarcă în sufletul meu lungile conversații închipuite, ce freamăt surd mă răscolește nopți la rând, cât de acut simt ca trăiesc... Și cât de mult îmi doresc acest prim sărut...
Am să aleg cu grijă un titlu care să își atragă măcar dorința de a-i răsfoii paginile în căutarea unor răspunsuri sau a unor întrebări. Am să adaug și o dedicație și am să las pradă hazardului scrisoarea îngropată...”
Nu este decât festivismul cu care un câine pașnic, de ogradă, își îngroapă osul pentru a se bucura de descoperirea lui mai târziu. Rândurile îmi erau adresate mie însumi: eu urma să le găsesc peste ani pentru a recupera o parte din mine, din eternitatea acelui moment – scrisoarea a rămas filă în jurnal.
De atunci au fost numeroase săruturi – delicate, prelungi, apasate, moi, pasionale. Cu toate ca nu a fost nici primul, nici ultimul, nici unul nu m-a ars ca acel sarut din încăperea îngustă din Sinaia. Cuprindea revelația senzualității ca o cristalizare a emoțiilor vaporoase ce ne legau și semnatura gravă a unei capitulări – abandonul.

M-am sprijinit cu mâna de perete descumpănit de blitzkrieg, cu picioarele nesigure și cu gustul veșniciei pe buze.