Stand comod langa vechiul semineu, zbuciumul inimii imi este coplesit de linistea apasatoare din jurul meu, la fel de repede ca si acum cateva minute, cand incepuse un dans infricosator in pieptul meu. Stau si ascult...n-aud nimic...decat sunetul greu al unei respiratii ingrijorate...infricosate! Mult nu mai e...nu are cum...de mult timp visez aceasta zi, dar acum...acum ca aproape a venit momentul iertarii tuturor pacatelor, odata si pentru totdeauna...acum...mi-e frica! Caldura flacarilor, inca pline de viata, imi inunda corpul; simt cum arde-n mine flacara vietii, arde...si se consuma! E aproape timpul...
Afara, in noaptea eterna din viata mea, lacrimi ceresti cad valuri, valuri. O mica rasuflare divina imi deschide fereastra... Acum stau la limita! La limita intre cald si rece..la limita intre viata...si moarte! Eu stau si astept, stau si sper, stau si...doresc. Vantul intra in toate colturile din casa. Se face din ce in ce mai frig...o simt! Sunt gata...
Intr-un final flacara e stinsa, suflata in eternitate de catre un simplu vant...amintiri, tristeti, ganduri ascunse, regrete...doar cateva din poverile adaugate la cele deja "culese" de vant. Nu le mai am...s-au dus...
Stau comod...langa vechiul...semineu...