scara asta ciudată a țâșnit de mult
prin locurile noastre
și-a pus în cap să înnoade cerul
se urcă greu, treptele n-au forme precise
aduc a gesturi împietrite
în prelungire
oamenii nu încremesc în același fel
s-au zidit cum s-a nimerit
după cum i-a prins
furtuna

i ne suim pe umeri
ne luăm cu noi înghețul, câteva vorbe
de răsfoit pe drum
câlcând cu grijă
să nu nimerim vreo durere
am rămâne cu strigătul ei în piept
pe toate părțile zilei
nu ne-am mai putea scutura nici pân’ la viața de apoi
când se dă drumul la întuneric
dăm o raită dincolo de porți
să mai prindem cu ochiul ceva vești
despre tot ce mai arde încă în colțuri
izvoarele noastre dintre palme
încrustate din loc în loc
în balustradă.