NASCUT PENTRU A SUFERI


Omul innebuneste cand isi pierde orice speranta. Toate solutiile logice nu-l mai ajuta si nu mai are nici o craca de care sa se agate. Cauta in stanga si in dreapta o rezolvare si nimic nu pare sa-l linisteasca. Incearca sa se dezbare de o problema si parca mai puternic vine din urma. Nebunia se instaleaza treptat ; mai intai devine obsedat de ceva apoi intra intr-o stare halucinanta de plutire, se departeaza de tot ceea ce il inconjoara, persoane, obiecte, de tot ceea ce il lega inainte. Se simte singur si totodata agasat, iritat de atingeri, vorbe si de orice manifestare exterioara a celorlalti. Si toate astea pornind de la tot ceea ce il framanta, ii macina sufletul si implicit corpul. Este un om care moare incet, putrezeste vazand cu ochii. Toate sugestiile si sfaturile altora ii zboara pe langa ureche. Se agata, intinde o mana catre divinitate tot asteptand, dar solutia este intodeauna in alta parte, atat de departe...Niciodata nu o va prinde caci mirosul vesniciei si al neputintei ii va poseda pe acesti oameni. Imaginati-va ca linistea ii poate cuprinde la un moment dat; oare cat va tine ea, cat timp se vor hrani din aceasta stare de acalmie. Ii va invinge iar disperarea si cautarea acelui ceva care le lipseste. Isi vor dori moartea, dar nu se vor putea apropia de ea, necunoscut este peste tot inca o necunoscuta ii poate darama. Aceasta solutie ultima si dulce este pentru oamenii lucizi nicidecum pentru cei halucinanti. In clipa in care isi dau seama ca asa vor trai pana la ultima suflare si ca mai este atat de mult pana la ea, atunci apare apogeul nebuniei. Simt cum ii cuprinde vidul si intra in binecunoscuta stare de leguma. In sufletul lor ai zice ca s-a adunat intreaga suferinta a lumii. Vazuti din afara de ceilalti apar ca rupti de realitate si fara nici o legatura cu lucrurile practice, materiale si atat de folositoare omului. Numai inertia ii mai tine in viata pe acesti nefericiti, din cauza careia si sufera. Daca s-ar trezi a doua zi si n-ar mai fi, cat de hilar li s-ar parea toata aceasta negura care le-a impanzit viata. Cat de trist si totusi in adevar traiesc acesti oameni.