niciodată nu a existat pământ ca el să se nască
întotdeauna l-au amânat -
"Mai târziu, îngere, ce-i graba asta?"
spunea Creatorul însuși, bătându-l pe umăr
el tăcea, aspirând așteptarea
respirând tăcerea ce de fiecare dată
creștea, cucerindu-l

a venit apoi ziua
Creatorul a venit la el și i-a spus pe nerăsuflate:
"Băiete, e timpul! Þi-am găsit un post acolo
printre cei ce te farmecă de atâtea milenii..."
el a zâmbit, dar era prea obosit
pentru a mai simți bucuria

s-a coborât însă pe pământ,
a simtit durerea nemaivazută a nașterii
într-o lume de ghimpi, pentru ca apoi să crească
printre spinii semănați de genearții
și crescuți precum mana cerească
știa însă că sufletul său
avea să renască o lume neatinsă de ei

a cunoscut visul
mângâierea mătăsoasă a parfumului unei femei
a cunoscut beția sărutului
ascuns printre cearsafuri sfărmate

nu a înțeles monstrul ce se nascuse în stomacul său
fiindu-i imposibil să mai respire
când parfumul se destrămase în mii de frânturi
atunci și-a întors privirea
și a urlat:
"Blestemul 'cesta îl daruiesti Tu?
Ci vină și vezi-L!
Nu-i de mirare că m-ai ținut atâta timp printre nori!
Nu-i de mirare ca Tu nu ai fost niciodată
printre cei ce împărtășesti..."

L-a părăsit atunci pe Creator
a început să caute singur
o lume în care să se autocreeze
dupa chipul și neasemănarea sa.

A sfârșit singur și orb,
pe un munte crescut în propria nebunie
nu era singur, însă singur trăia
urmărind ântotdeauna radiația unei lumini de departe
incapabil însa de a înțelege
căldura născută sub aripile
uscate și despletite, precum ramurile unui copac
ce s-a stins...