O carte groasă, superficial tipărită, Dicționarul general al scriitorilor bănățeni (Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005, coordonator al grupului de 12 coautori coliterari – prof. univ. dr. Alexandru Ruja) pare publicată repede, în contrapartidă la „Dicționarul general al literaturii române”, scos de Academia Română (coordonator acad. Eugen Simion).
La o primă privire, dintre membrii Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România lipsesc 76 autori, de toate naționalitățile, de la Valeriu Armeanu, Mircea Belu și Lucian Alexiu la Marcel Tolcea, Sergiu Levin, Wiliam Totok, Ion Velican, Smaranda Vultur și Gheorghe Zincescu. Dintre celelalte filiale bănățene – sper să fie cine să numere, de merită osteneala! Cărțile însumate ale timișorenilor eclipsați trec de trei sute, care pare-–se au lipsit din fondul bibliotecii universitare... sau din conștiința autorilor dicționarului aborigen, deși indicele de nume cuprinde nu mai puțin de 50 de pagini, unde se pot citi (și atât!) Grigore Rasputin, mama lui Preyer, I. M. Sadoveanu, Roland Vasilievici, Diderot... să fie la cantitate... mai lipsea la mère d’Apollinaire, că fiul este citat.
Când a apărut DGLR dl. Daniel Vighi s-–a inflamat publicistic, ca purtător de cuvânt, cum că ar fi excomunicat din selecta generalitate (el, Viorel Marineasa, Eugen Bunaru și alții) declarând public: „Timișoara se regăsește trunchiată într-o manieră scandaloasă” (Bănățeanul nr. 193/14 februarie 2005); „selecția s-a făcut în funcție de simpatiile sau antipatiile unor găști literare” (Evenimentul zilei, 19 Iulie 2005); „nu am chef să fiu miluit de Dicționarul literaturii române și nu doresc să apar în paginile lui, prefer anonimatul împreună cu Bunaru, Dorgoșan, Draghincescu, Bodnaru, Derlea sau Costinaș” (Observator cultural, nr. 35 (292) / 27 octombrie – 3 noiembrie 2005).
Drept replică, iacătă-–i prezenți, ca bănățeni cu greutate quadratică în varianta Ruja, pe toți cei citați; iar ca semn al „integralității literaturii naționale”, invocată în sus–citatele articole, pasămite coautorii (printre care Daniel Vighi, I. V. Boldureanu ș.c.l.) au operat cu aceeași măsură – nu i-–au miluit pe alții cu solicitudinea lor unilaterală. Gata cu găștile literare, dusu–-s-–au manierele scandaloase, în fine avem ieșiți din anonimat, grație verticalității de pe Bega!
Cei vii se pot implica în aceste polemici asupra dicționarului aflat „între colonel și mareșal” (mersi, Liviu Antonesei!)... (sau la adresa bănățenilor ca Aron Cotruș, gratulat astfel pentru trecerea prin Timișoara... sau pentru altele!); din păcate s-–au efectuat epurări (vârstnicii știu bine cuvântul!) și printre cei dispăruți dintre noi; mă refer (tot atât de obiectiv precum protestatarii DGLR!) la poetul George Drumur. De la George Călinescu și Eugen Simion la Ion Rotaru și Nicolae Þirioi, el a fost evidențiat în toate istoriile și dicționarele literare, nu doar pentru scrieri ci și pentru atitudinea literară catalizatoare, datorită căreia s-–au afirmat tinerele condeie într-–o vreme când literatura nu însemna aservire. A trăit, a compus și a scris o viață în Banat, este înmormântat în Timișoara (unde se odihnesc și părinții săi), acum este înmormântat a doua oară, de un dicționar a cărui politică a filtrului se vrea onestă.
Tot ce pot adăuga este că, în buna tradiție a precedentelor, numitul dicționar bătătorește o cale pe care n–-aș vrea să mă aflu. O carte științifică, sub egida Universității de Vest, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Catedra de literatură română și comparată, este girată de prestigiul oficios– academic al autorilor; fapt ce o deosebește de oarece compilație conjuncturală; sub acest aspect, DGSB este un compromis.