lasă-mă așa doar eu știu să-mi desprind cojile de nucă dintre tiparele filmului vostru color
orgasmul glasului e ca un rău necesar ai crezut vreo clipă în aderența cuvintelor la trupurile unor pământeni
scenariul vostu a fost scris în acorduri majore nu mă înrădăcina în octavele replicilor așternute ca o ploaie pe un geam aburit
voluptate absoultă spunea cineva acum numără dantela cămășilor de forță și totuși nu sunt buimacă
doar puțin pierdută viața asta a început să semene cu un uter îmbibat în formol e atâta puritate între noi atâta absență că am devenit stearpă și gândurile astea nu sunt decât avortoni indigo
uneori mă privesc așa goală am învățat să mă ascund în sperma timpului nici eu nu mai stiu de câte ori am fost contemporană cu piesele gramofonului
cheia sol nu ne mai recunoaște azi ne dezbrăcăm de iluzia asta de viață la capătul curcubeului
poate e bine să învățăm să urâm asemenea copiilor ce mimează inocența scuipă gloanțe în loc de vorbe și-și continuă drumul printre jucării
taci
e doar alt război tăcut vom trece în neființă imediat mai lasă-mă doar
să respir un cântec din coloana sonoră a filmului mut