De ce traiesti? Mi se pare o intrebare pertinenta atata timp cat nu mai am mult de trait; curioasa cand plictisita, ori uitata pe pamant, nu-mi mai fac griji pentru amanunte de acest gen. Auzi tu, de ce traiesti?
De ce poti trai? Ca doar nu aiurea si pentru amuzament turistic.
Traiesc pentru ca… fu sa fie? Ca merit? Providenta pierduta pe drum? Ce atatea intrebari alandala; doi oameni au facut amor si, iata-ma, nu?
Spun bine, maica? Ca nici nu mai stiu ce-i aia? Chiar din chestia aia sa fii venit? In asa hal am ajuns? De aia nu se mai scriu carti bune?
… Dar iar ma intrebi de ce traiesc? Pai nu ti-am spus, ca nu sunt atat de ramolita; am facultate si doctorate la mijloc.
Inteleg, nu ai inteles; deci ca sa revin la viata, traim ca sa avem ce trai! Sa ne amintim ca am trait, ca eu sunt batrana; pe mine chestiile astea filosofice ma cam racesc si n-am voie sa fac pneumonie; mi-ar fi fatal. …Cat despre ce m-ai intrebat, iti pot spune, ca n-am secrete fata de nimeni, este pentru ca nu ai ce face! Traiesti umil si umilindu-te in fata vietii pe care nici n-o recunosti, pana nu te striveste de te face una cu viata. Da, acea viata pe care o sfidai nascandu-te; existand! Pesemne si eu am facut aceeasi greseala, de m-a uitat moartea pe pamant. Nu mi-a fost frica de nimic; si fara de ea esti prea mult pentru restul. Intelegi greu, ca e greu sa traiesti!
Dar ce intrebare zisesi? A da, de ce ce traiesc?
Pai mai domnule, cand eu eram domnisoara, tinerii domnisori de atunci, imi spuneau sarut-mana, ca era la mare moda; un mod de o mare finete de a-mi face curte. Ei nu stiau ca eu eram invatata la curte ce-i o relatie satisfacuta pana la capat dupa maritis; ca de coit nici nu se auzise.
Eram virgina din cap pana-n picioare, si de n-as fi avut sot, eram si-acum. Prostii maica; viata de boieri. Obligatii pentru averi ce le-am purtat in pantecul meu degeaba. Onoarea era atat de mare, pentru noi femeile de boieri, incat ne flagelam daca gandeam la vreun taran ce ne cara papornitile. Pacat, mare pacat sa te gandesti la sex maica, cum ii spuneti voi.
Daca m-ai intreba de ce am trait, ti-as spune ca numai un cretin ar putea-o face!
In habarul pe care, cica mi-l da intelepciunea, in seaca concluzie pe final, iti pot balmaji doar doua lucruri: primul, ca viata n-are nimic de a face cu nimeni; nu are intindere, dimensiune, timp si ratiune, de vreme ce practic nu existi pentru ea; in al doilea rand…am uitat ce voiam sa-ti spun, deci va trebui sa-ti amintesti singur!