Un pescăruș ca mai toți alții
Aidoma păsăretului din basm
Plutea-n văzduh când deodată
Îi căzură aripile,
Durere. Þipăt șovăelnic
Scurt și mut și-ntr-un spasm
Când nu putea să zboare zbura
Și căutându.și fărâmele de trup
Întreg pământul ocolea

Și astăzi pescărușul caută într-una
Întreabă pe oricine de ce căuta
-Voi n-ați văzut pereche mea de aripi?
Dar nimeni n-o vedea
- Acum cum mai pot zbura?
Se văita, căci trupul ciung
Nu mă ajută
Cum nu m-ajută nimenea

Oasele albe, moarte
Încet îmi ies afară și cruntă durere
Mă-ncearcă
De-I zi sau de-I noapte
Aud mii de șoapte
Or fi îngeri, diavoli, ce ar putea fi?

Dar gura lumii îi răspundea
- ar putea fi chiar durerea ta!

- Nu mă dor aripile, că doar mi-au căzut
Nu mă doare nici trupul, doar nu-I pierdut
Nu mă doare durerea, - poate te doare nemângăierea

Căuta pescărușul, tot căuta
Își căuta aripile ce nimeni nu le vedea
Și nu se căuta pe sine
Nu se uita îndărăt
Nu știa că le pierduse demult
Și nu le găsește
Nici aici nici altundeva
Dar el nu ceda și tot căuta

- Ce cauți pescăruș hoinar?
Ce umbli și nu ai hotar
Îl întrebă un călător
- De! Îmi caut aripile, străine!
Le-am pierdut sau le-am uitat
Și uite Dumnezeu m-a blestemat
Să nu pot să pot și să pot zbura.

Stai aici și odihnește-ți trupul ostenit
Stai aici și nu-ncerca să le găsești
Oricât le-ai căuta nu le dibuiești
Și dacă ai încredere în mine
Mă lasă de ți le caut eu.

- Vai tu străine, ce-mi aude urechea?
Să-mi odihnesc jumătatea de trup
Să nu fug, să nu caut
Și să mă uit?

Ușor nu-mi este să mă plec
La bunu-ți sfat
Dar de când zbor parca-r
Fi timpul și de stat

Și așa plecă străinul
Lăsând în urma lui
Un vaiet lung, un tânjet
O singură uitătură îndărăt
Și-un ramjet

Pescărușul se-așeză în umbra unui pom
Și adormi, lăsându-și destinul în mâna unui om.

MORALÃ1:
Dar timpul trece molcom
Și rănile astupă
Și nu mirați am fost când după
Uin veac și jumătate
Frumosul nostrum paser
Avea două aripi lipite
Cu cel mai tare laser.

MORALÃ2:
….visul pescărușului
pescărușul e călcat în picioare
de cetele arhanghelilor, oare nu-l doare
și nu e păcat
ca pescărușul fără de aripi
în urma durerii să se transforme-n bărbat?
Acum ce mâini să mai întindă
Cu ce să mai primească
Treizeci de arginți
La ce să-I folosească
Ce cuie să-I înfigă
Cu ce mână să-și spele alta
Și trupul fără vină?