Sărbătoare hindusă închinată zeului-soare


-"Nuuu! E loc sfânt! E loc sfânt! Ce faci? ...îmi strigaseră o mulțime de voci în cor.
Deodată, zeci de ochi acuzatori m-au surprins călcând cu-n picior maldărele de ofrande înșirate înaintea soarelui, azi așteptat de mii de oameni să răsară. Talpa cealaltă mi-o țintuisem instantaneu pentru a mă echilibra din cădere, bulucită fiind de jur-împrejur de trupuri anonime care, cu anevoie, își făceau loc până la mult râvnita "apa sfântă a Gangelui".
Evident, mi-am cerut scuze. Cine ar fi vrut să strice ritualul sacru inventat de fiecare închinător mai mult ca pentru el însuși? Venisem ca observator nicidecum ca să iau parte, în vreun fel, la sărbătoarea închinată soarelui.
Am făcut cale-ntoarsă resemnată, găsindu-mi oarecum un loc cu vizibilitate de pe vârful unei grămezi de nisip umed.
Mulțimea curgea din toate părțile spre ambele maluri. Încă de pe la ora trei în zori, oamenii tot vin, vin ca furnicile urmând obișnuiți același drum până lângă apa râului.
E încă noapte. Luminile artificiale de pe cealaltă parte a Gangelui se pierd tremurat în apa aproape tulbure, zgâriată acum de urmele câtorva bărci pescărești pline de data aceasta cu cei mai curajoși tineri care vor sa guste sărbătoarea cu mai multă adrenalina.
Artificiile pocnesc repetat, înnebunite, venite din toate direcțiile.
Copiii, închinătorii cei mai mici, trag după ei ciorchini de baloane roșii, albastru-marin, galben-țipător, portocaliu, acel portocaliu insistent al steagului indian, inconfundabila culoare a șofranului purtată de "guru", oamenii "sfinți" ai templelor hinduse.
Coșuri pline cu ofrande purtate pe cap sunt coborâte până la apă. Fiecare închinător așteaptă binecuvântarea zeului-soare să cadă odată cu lumina zilei peste fructe, tămâie, parfum, lemnul de santal, culorile lichide și pulberea multicoloră bine-cunoscută de localnici. Nucile de cocos, acele daruri nelipsite preferate de zei, sunt desenate cu linii galbene, culoare întâlnită și pe frunțile "sfinților cerșetori."
Tobe și tamburine. Zăngănitori și fluierători de tot felul făcute din scoici și oase. Muzică pretutindeni. Toate se amestecă în strigătele și haosul continuu specific indian.
Pe furiș, femeile își schimbă hainele ude, cele cu care au intrat în Gange să-și împreune mâinile rugându-se soarelui.
Unii barbati dezbracati pana la jumatate, printre exercitiile spirituale isi incearca si lectiile de inot.
O tanara, o vad cum gusta apa raului din palma-i pictata cu hena, o pasta care lasa pe piele urme ca de tatuaj. Credinta e ca gestul ei o va "sfinti".
Un barbat mai in varsta, probabil unul dintre "inteleptii satului" , cei care-s consultati de oameni de rand cu diferite ocazii mai importante pentru a primi calauzire si un sfat intelept, citeste cu voce tare din paginile unui manuscris prins neglijent intr-un singur colt c-un ac ruginit. E insistent. Poruncitor. Din cand in cand isi mai ridica ochii de pe pagini sa priveasca scurt la cele doua femei asezate inaintea lui cu mainile tinute in semn de inchinare, care asculta umile, pierdute undeva intre ganduri....
Batranul citeste intr-un dialect, banuiesc, necunoscut de femei. Defapt, nici la temple nu conteaza prea mult ce se citeste din "cartile sfinte" ci, important este cine citeste. Orice inchinator se va supune ritualului asa cum e, fie el inteles sau nu.
Intre timp, soarele, zeul-vedeta, se ridica incet martor ignorant la tot ce se intampla. Isi urmeaza nestingherit porunca de ieri, de alaltaieri, de anotimpuri, de secole....Tineri mai veseli ii trimit in treacat sarutari cu mana la gura apoi fluturand-o inaintea lui. Altii varsa apa dintr-un vas, siroindu-l lenes cu fata spre el... Eu? Ma-ntreb cati se gandesc la Creatorul soarelui, la Dumnezeul tuturor dumnezeilor( psalm 97: 7).
Maine soarele va rasari din nou, dar oamenii vor fi preocupati sa se inchine oricum, altui dumnezeu si altor dumnezei, acelora in numar de mai mult de treizeci si trei de mii de zei cati apartin religiei hinduse.
Cu multa inganuinta ne inchipuim cum, intr-o singura viata de om, o singura persoana trebuie sa se inchine la nu mai putin de o mie de zei pe zi daca vrea sa-i impace pe toti.
Atunci?
Putem sa ne gandim la credinta hindusa care afirma prezenta "unui singur dumnezeu in mai multe chipuri". Sau, ca ar fi nevoie de mai multe vieti pentru a fi deajuns inchinarii tuturor zeilor?

" O desertacine a desertaciunilor! ....Nimic nu e nou sub soare" ar spune inteleptul Solomon!! ( Eclesiastul 1:9).
Asa spun si eu, ca un ecou, peste veacuri; "nimic nu e nou sub soare"... iar inima-mi raspunde aparand parca orice crestin:
"nimic nu e nou sub soare...." si tac, si tac simtind adanc gustul amar al resemnarii crestine.

....