Deschide-mi acum cerul
cu iarba fiarelor.
Să prea-cinstesc acele
curcubee de-abia lungite-n vară.

Am genele apuse
pe sub cărări de toamnă
cu tălpi de jar încinse,
cu văi de Arieș
și zbateri de Feleac.

Duc iar în brațe
de condamnat pe viață
strâns, perna verde
în semn de somn, cu drag.

Ating și tâmpla arsa
și palma ta zdrobită,
n-am leac să-ți amorțesc
abisul
desprinderii de-acasă.