Nu, timpul nu are răni,
Și totuși coșmarurile ascuțeau colțurile nopții
Ziua se prelingea la ferestre ca o dâră murdară
Cu frunze, fum, silabe înăbușite
Spirala timpului nu se mai oprea
Altădată am văzut luna înfiptă ca un pumnal în umărul
întunericului, fără semne
Toate treceau însă pe alt plan
Gigantica umbră părea să ne cunoască
Dar iraționalul colora violet fiecare gest al neputinței
Nu vă duceți, nu vă uitați, înapoi
Respirație și atât
Fantasticul dans atma ne ajută să înțelegem mai mult
Sau poate credem?