poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-08 | |
Trandafirul alb primit astăzi de la un coleg mi-a readus brusc în memorie un alt trandafir, tot alb, dar mult mai plin de emoții. Diferența dintre cele două flori este substanțială. Bobocul de acum, deși e viu și are nevoie de atenție și grijă ca să poată trăi, este doar o floare frumoasă și delicată. Un gest de conveniență aproape, într-o zi importantă. Dar mi-a făcut ziua frumoasă fiindcă mă aștepta pe birou, alături de computer și vraful de hîrtii adunate în lipsa mea. Un motiv suplimentar de a începe ziua zîmbind.
Celălalt trandafir alb, rămas nu doar în amintire, va rămîne, probabil, cu adevărat important. Nu neapărat pentru că era cel mai frumos trandafir, sau pentru că mi l-am dorit neînchipuit de mult. Ci pentru că era un trandafir plin de emoții, drăgălaș, cuceritor. Fiindcă m-a făcut să mă gîndesc la un trandafir imaginar despre care scriam nu cu mult timp în urmă. Fiindcă nu am apucat să-l văd din prima, prea concentrată fiind pe întîlnirea cu persoana care mi-l aducea, și fiindcă în clipa în care l-am zărit, pe el, pe trandafir, n-am mai știut care e cea mai bună reacție. Fîstîceala a fost cea mai la îndemînă. În amintirea trandafirului alb de atunci, trebuie să fac o mărturisire importantă. Nu florile sînt cele mai importante, ci oamenii care le dăruiesc sau le primesc. Corola de emoții a gestului de a oferi. Emoția de a accepta flori de la persoane pe care poate nu le-ai mai văzut niciodată înainte, dar ești gata să le primești în viața ta. Acel trandafir alb va rămîne important fiindcă, poate, mi-a adus în dar un bun prieten. În ciuda faptului că am uitat să-i întind mîna într-un gest firesc de îmi pare bine de cunoștință...de vină era doar emoția. Pentru acel trandafir alb, și pentru răbdarea de a face față cu brio avalanșei de gînduri și cuvinte, îți mulțumesc. Îți mulțumesc ție că ai ales acel trandafir, și îi mulțumesc trandafirului fiindcă te-a adus cu el . Deși am pe birou un alt trandafir alb, copia nereușită a primului, am avut dreptate: fiecare fir de floare este diferit. Diferența o face cel ce îl oferă. cu drag...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate