Am impresia ca vreau sa fug de tot si de toate, de lume. Sa nu mai vad nici un chip de om, frumos sau urat, bun sau rau. Cand de fapt… nu lumea ma sugruma… eu de fapt as vrea sa fug de mine. De tot ce sunt, am fost si… voi fi poate. Ma plac si ma dispretuiesc. Imi stiu cele mai ascunse secrete si.. uneori e prea mult. Stiu prea multe despre mine. Lucrurile pe care le stiu doar.. eu. De mine imi pare ca stau prea aproape, ca nu imi dau libertate. Eu imi dau drepturi si tot eu mi le iau. Eu construiesc si tot eu imi daram constructiile. Rad sau plang, tot din cauza mea o fac… uneori imi e greu, alteori usor. Amintirile atarna greu. In unele nopti trag jos luna de pe cerul meu, imi alunga stelele, imi sparg norii. Dar ziua mi-e bine. Teama imi este sa rama singur cu mine, ma simt stingherit. Sunt singura persoana cu care nu pot purta o discutie fireasca, rationala pentru ca suntem amandoi la fel, prea incapatanat si prea impulsiv suntem amandoi, noi eu … ar trebui sa ma asez la masa cu mine. Fata in fata sa vorbim ca un om. Unul e prea mult in general, doi deja este… o suprapopulare a spatiului meu personal. Sufar de o schizofrenie romantica pe care mi-e lene sa o tratez. O ingrijesc cu doze de nebunie si melancolie si indecizie. Ma trezesc dimineata cu mine si imi petrec toata ziua in compania mea iar seara, tot mie imi impartasesc zambetele si tristetile zilei, a carei cenusa inca mai emana caldura, fie ea si putina. Egocentrist sau nebun? Cel mai bun prieten sau cel mai … cumva dusman?