nu mai încap în hrubele săpate în destin e leneșă spuma verde în colțul gurii am exces de clorofilă spăl oasele tatei văd din spinarea mea de cobalt țâșnind o durere handicapul absenței lui viața mea plantată pe schitul acesta de adorație paternă

azi sunt șaisprezece ani tata tu mă vezi că ți-am preluat caligrafia și cărțile
mă vezi îmbrățișând sferele astea de carne niște bărbați împinși harnic în lut
ei se uită prin mine la tine și le e teamă uneori că o să-mi sari din buric
că o să-i pălmuiești tata în sala de arme în somn în plină stradă

cu degetele întinse orbecăi conturul feței tale în tablou tata oare știi să te mai naști
să mă așezi pe umerii tăi să mergem la bere să pescuim să-mi tragi o bătaie să respirăm
în casa cu sobă în casa cu pickup în casa cu toate cămășile tale
pe care mama le păstrează încă de șaisprezece ani tata crezi că pentru ea
nasturele vieții trebuie să rămână mereu închis crezi că pentru mine
fricile râncede trebuie să-mi scârțâie mereu în genunchi la zbor

am un copil ce-ntreabă de tine zice unde sunt tații mei
unde e tatăl tău unde au plecat toți tații cerurilor mamă
dumnezeu îndeasă răspunsul în urechile mele cu cizmele ne face valizele ne trimite tată
pe mine și pe fiul nostru
într-o arcă

(e prea feminin poemul , o să spui diseară și mâinile tale vor mirosi a pâine ca de obicei)

lupoaica flămândă șoptește
„Poate nu o să te mănânc nici în noaptea asta”
lupoaica la sânul căreia am crescut și-am supt lumină învățând să urlu să ucid să-mi ling rănile
demonul meu frumos cu gene prelungi și buze moi viața mea