Un pix aproape golit si crapat. Clasa goala de substanta dar plina de viata. Mi-am descris ambientul. Stare nehotarata, la limitele dintre ratiune, vis si senilitate controlata.vocile din camera ma ocolesc. Si oricum, urechile mele incearca sa desluseasca soaptele gandului meu. Scopul starii de a fi imi antreneaza mintea. Care ar trebui sa fie rezultatul acestei actiuni? Ma implinesc prin iubire sau cel putin asa imi place sa cred… doar prin iubire? Dar daca nu este cu putiinta sa ma refugiez in blandetea iubirii impartasite sau in dricul sentimentelor neimpartasite? Fara sa imi propun, mi-am impus cautarea unui alt refugiu. Unde sa fug de lume in zilele ploioase si n noptile lungi si insomniace ca aceasta? Ce mi-a dat pana acum din fluturii iubirii si din tristetile despartirilor? Ceva material, spre care nu am crezut ca mi se vor indrepta visele. Documentarea lumii. Documentarea ei in imagini. Am tras cadru dupa cadru, cu sete, si am inchis intre patru linii drepte un moment din viata. Dar nu a fost de ajuns. O poza nu te edifica, nu-ti hraneste sufletul asa cum o face dragostea. Ce ii lipseste? Trebuie sa ii dau suflet, prin dorinta mea si prin vise. Ii dau viata din viata mea si astfel, cu fiecare fotografie salvata in inima mea, mor cate un pic. Sacrificiu pentru frumos sau dependenta de sacrificiu? Azi imi pun viata la bataie pentru o imagine pentru ca asta ma desavarseste. Astfel, printr-un procedeu simplu, banal, inititulat fotografiere, las lumea sa imi priveasca sufletul si sentimentele pe care le nasc in mine… iubire, ura, simpatie, deznadejde, confuzie, toate intr-un cadru. Lumea mea vazuta prin lentile si filtre si sechestrata in cod binar