Ovidiu, în „ arta iubirii” spunea: „ Cât despre noi, să vorbim cu discreție despre iubirile noastre adevărate și să păstrăm plăcerile tainice, ascunse sub un văl de nepătruns.”
Dar la ce bun, îmi spun eu?
La ce bun să țin ascunsă iubirea mea dacă oricum orice m-ar vedea poate să-mi spună că sunt îndrăgostită..., la ce bun să-mi pun vălul alb, poate puțin cam transparent pe ochi, dacă oricum cea mai mica adiere de vânt mi-l poate lua și voi rămâne până la urmă descoperită?
Nu, nu vreau să mă ascund și nici nu cred că voi putea să am acel văl de nepătruns.
Îmi las trăirile să se simtă, îmi las trupul să se dezmintă, dar mai înainte de toate, mă las pe mine, acolo unde îmi este locul...,în brațele tale.