Am uitat să mai râd, am uitat să mai sper,
De când viața-mi se-nșiră pe-un ghem de dureri
De vise deșarte, de zâmbete false.

De ce să mai râd, de ce să mai plâng?!

Când aștept un final "fericit",
Cu umbre de viață, de ploi.
Sunt acum sfâșiată-n bucăți, mici fărâme;
Incerc să adun câteva amintire...
Dar sila e mare de viață, de tot.

De ce să mai plâng, de ce să mai râd?!

Incerc sa-nțeleg: Ce-am greșit,ce-am ucis?
Un zâmbet amar înflorește,
O cută apare pe frunte... E-un semn?

De ce să mai plâng, de ce să mai râd?!

Mai bine aștept și ziua de mâine
Să văd ce mai vrea și ea de la mine?...