I.

toboganul din grădină
gol
ține brațele deschise de parcă ar avea memorie musculară

leagănul din grădină
gol
se mișcă de parcă vântul ar fi un copil cocoțat ce face volță
când cei mari sunt la muncă

ușa uitată descuiată
ca o grijă încă de neînțeles

II.

să știi
că poemul e o fiară flămândă care în cele din urmă își înghite stăpânul

un animal blând stă culcușit în vizuină
între părinți
respiră ușor
liniștea
care nu poate fi străpunsă de nimic

III.

sunt momente când barca cu care ieși în larg începe să ia apă
și nu poți da jos pe nimeni
pentru că tu
ești cea mai mare greutate

IV.

sunt momente în care
inima e un cărbune încins
iar oamenii cu mâinile înghețate vor încerca să o țină în palme
nu de drag
ci de nevoie
atunci să știi că drumul înainte e singura alegere sigur de urmat
iar
mâna mea va fi mâna ta
și te va face mai puternică
decât un motor dependent
de combustibil

V.

uneori noaptea va fi ca o inimă care a stat și nu a mai plecat la drum
iar ziua un trup nelocuit care se trezește târziu și așteaptă doar cofeină și tutun

atunci să dezbraci deprimeul de leopard
să stai dreaptă iar cu ochii tăi negri
să-l primești pe Dumnezeu
la masă
ca pe prietenul
care sună constant
să vadă
ce mai faci

VI.

alteori ai putea să simți că sângele a plecat din poem
de parcă i-ar fi venit vremea să se ducă să curgă în altă parte
pentru că versul e un tranplant de realitate
care se mută din om
în om
în om

VII.

pe asfaltul încins un copil rupe picioarele cărăbușilor care fac întrecere
altul îi mută la siguranță

mama strigă
mâncarea e gata

fiecare are o umbră
căreia îi spune
acasă