Uit în sus, mă uit în jos!... pe-aici toate-s cu alt rost!
Totul parcă-i curgător... și-n continuu schimbător!
Nimic nu e permanent; nu ești sigur de prezent,
nu ți-e clar că tot ce vezi, este chiar așa cum crezi.

E ca vremea laolaltă; ploaie, soare, vânt... zăpadă!
ce te-ar face să gândești, că-mpreună-s nefirești,
însă, după ce ai luat povață, toate îți apar în față
ca ceva obișnuit; nemaifiind prea uluit...

Logica nu e gândită; cum spuneam, este privită!
'nlănțuită în imagini, răsfoind prezente pagini
în sensul că rațiunea, nu-i cum jos o știe lumea!
însoțită de-osteneală, până să o-nșiri pe sfoară
când ceea ce te frământă, cu-adevărul se confruntă.

Pe aici, din prima clipă, adevăru-ți vine-n pripă!
arătându-se cum este, fără pravile terestre!
însă, pentru-a fi citit, prezență-ți trebuie în spirit!
precum și-o afinitate, cu ființele ce-l duc în spate,
entitățile spirituale, fiind cumva... gânduri în care
doar de ai putea pătrunde! îți vor apărea fecunde.

Totuși, ce zărești în față, cu ce-i jos e-n circumstanță
adică ai să-ntâlnești, aer, apă, sol... lumești,
stări banale de-agregare, dară și viețuitoare!
doar că-aici sunt ca structură, din cu totu-altă textură
forțele ce le grupează, având cam aceeași bază.

Vibrația e doar schimbată! Cu mult fiind mai elevată,
însă simțurile terminale, adaptate-s la schimbare.
De-asta ele, în imagini, au cumva aceleași margini.

Însă, ca și pe Pământ, evidentă nu-i prea mult.
Nu îți bâzâie-n urechi, cu ritmuri mai noi sau vechi,
n-o auzi și nu o simți; nici măcar nu o presimți
căci ascunsă-i ea să fie... în sfere și în armonie.

Ce-i pe sus configurat, mai pe jos e exprimat!
cum mereu este și zis: ce e jos, de sus e scris.
Raportul dintre cele două; dintre sus și lumea nouă
poate fi el definit, ca-ntre tip si arhetip...

Forțele ce le prezumi, coboară din alte lumi,
iară jos, noul produs, nu-i tocmai ca cel de sus!
apărând o defazare, între el și noua stare
ivită printr-un pancrațiu, dus în timp și pus în spațiu...

Valabil la oricare nivel, căci principiu-i cam la fel,
însă, pe cât cad și se-nmulțesc, lumile se întăresc,
devenind tot mai greoaie, în mișcări și-n măruntaie,
dar și-nspre a oglindi cu bine... arhetipurile-n sine.

Pentru a avea idee, despre-a spiritului epopee
materia, ce ar fi gând, este dată-n mijloc rând
peste el fiind ea voință... sau iubire fără știință,
iar cu cât e mai căzută, mai dură este-n ținută,
însă-n orice ipostază,-și are aceeași fixă bază:
energie, ca suport; cu frecvențe-n alt raport.

Stările ce-s bunăoară,-n lumea care ne-nconjoară
sunt căldura și cu gazu'; lichidul, solidul... cum e cazu'
care în limbaj ocult, sunt foc, aer, apa și pământ...

Lumile superioare-s arhetipuri creatoare
pentru tot ceea ce-n jos, reciclat e-n nou folos
încât, întru alte existențe, să apară noi licențe.

Lumea-n care omul este, a venit cu noua veste
cum că Domnul a creat, într-un mod deliberat
un ceva ce nu-i supus, ordinelor de pe sus
putință-având de a-și alege, calea pe care va merge...

În lumea nouă, materială, care omului e teară,
totul a pornit din foc, o căldură-n echivoc
căci este și fizică fizică!... dar cumva-i și metafizică!
Când caniculă sau ger, când în suflet mesager.

Condensat e-apoi în gaz... (fumul, de la foc rămas),
iară gazul în lichid; devenind un greu fluid
ca-n Eonul ce-l trăim și-n pământ să îl zărim
adică în mineralu', ce-l pășește pământeanu'.

Stările-astea... agregate și în om sunt întrupate
căci din ele, implicit, corpul său este-mpletit
cum și ceilalți, de sus, când „eul” și l-au inclus
au purtat cu toți mantale, din ce-atunci era mai tare:

gând, iubire sau voință și-altele din folosință,
ca în sine să le strângă, de-mprejur să se distingă
structura lor superioară, fiind vădit mai virtuală,
adică de o potență, mult înaltă ca frecvență
cum și-n om sufletul este, din esențele celeste,

Dar și Ierarhiile din urmă, poartă urmele de scârnă
coborând pân' la lichid... De solid, n-au auzit
căci întru al lor Eon, pământu' n-avea încă zvon...

Părțile suprasensibile, care omului n-ar fi vizibile
sunt făcute din „materii”, care-n suflet sunt criterii:
afectul, gândul și-o voință, altcândva ziceam, velință.

Asta-așa, cât înțeleg, căci prea sus nu pot să merg.

Dar văzând ce e-mprejur, regret mult c-am fost mahmur
și chiar mă apucă râsu', căci pe jos toți dăm cu plânsu'
când ne mai apare-n sorți, perspectiva unei morți.

Mă rog, este-o mare socoteală, existența liberală.
Dacă-ar fi văzut pe sus, omul se vedea supus,
neputând fi păcălit, cu liberul său, închipuită.

Multe i-au fost puse-n față, cu un tâlc și cu-o povață,
iar de altele privat, pe motiv de-obiectivat,
ca-n final din el să crească, Entitatea-Om, cerească...

Calci pe-aici un sol ce-i tare, făr' să-ți treacă prin cătare
cum că este-o stare vie, a ce jos e-antipatie!

Cu cât simpatia crește, densitatea se topește
transformându-se în apă, ce și-aici te udă leoarcă!
neavând, însă-n esență, O sau H în bivalență
sau în aerul ce o arată, într-o stare-eradicată,

ca apoi chiar și căldura să îi estompeze-alura,
toate-având întru lumină, un model ce le animă,
iar mai sus!... fiind doar iubire, întru stări fără de fire
și așa în continuare, stări ce nu mai sunt în stare
fiind așa de diferite!... încât nu pot fi gândite.

Ar fi bine, însă-n fond, să ținem cu grijă cont
de trihotomia ce apare, în oricare întrupare...

Când vorbim de condensări sau vibrații-n joase stări,
sau la fel, de reveniri, îndărăt, spre fericiri,
trebuie să-avem în față, ordine, cea din prefață:
Tatăl, Fiul... Duhul Sfânt, manifeste fiind, pe rând.

Toate vor fi doar capricii; umbra-acelorași Oficii,
lucru care-i la vedere, când vorbim și de cădere...

Tot ce umblă jos prin minți, pe aici își au sorginți!
Ființe ce sunt încropite, din esențe potrivite
cu nivelu-n care-ajungi, pe măsură ce tot urci,
unele fiind arhetipuri, ce pe Terra-s specii, tipuri!
sau prin gânduri, noțiuni, pe care ne vrem stăpâni(!),
iar suișul te va ține, după cât spirit e-n tine.

Mai pot fi ele numite, cu vorbe mai potrivite
ca fiind entități de grup, în care multe se-ascund...

Toate ce-s găsite jos, de pe-aici își au un rost.
De te-așezi pe un pietroi, sigur știi că-i și la noi!
deși este, ca esență, dintr-o altă chintesență.

Ce-i pe-aici un fel de gând, pe jos poate fi pământ
sau urcând și o voință; ce în sine-i altă ființă!
iar mai sus chiar prin iubire! să-și aibă acoperire.

Desigur, nu apar deodată, într-o lume, laolaltă!
ne-ndoielnic fiind croite,-n lumi ce-s foarte diferite!..

Chiar și corpul omeneasc, ce-n triadă-l definesc
își are modelul său, pentru orice bălălău...

Și sufletul are tipare... situate-n lumi astrale!
însă nu este permis, să afirmi, cum că-ar fi zis
că duhul, în noua față, vine el din altă viață...
Fiecare întrupare,-și are propria suflare.

Sufletul anterior, va rămâne sus... odor
de unde îl păstorește, pe cel nou, ce se ivește
legătura dintre ele, fiind a primului avere
ce-i lăsată moștenire, prin karma în devenire.

Cel care se re-ntrupează, este-acel ce guvernează!
„Eul”, cel cu evidența, ce donează conștiența,
dar care, ca entitate, nu coboară în materialitate.

Sufletul, în orice viață, are, cum zic, altă față!
treptat fiind el emanat, cam de pe la majorat
ființând ca o sublimare, din trupescu' ce-i mai moale
folosindu-se din trup, forțele care-l produc.

Până-atunci funcționează, cu ce corpul îi donează
ca fiind forțe ce coboară, din viața anterioară.
Până la... eveniment, viază el ca descendent.

Deci nicicum nu e cel vechi!... El stă sus, ca la priveghi
tot pândindu-l pe cel nou, să nu pice din tablou,
adică din ce, prin Cartă, i-a fost dăruit ca soartă.

Ceea ce au în comun, ca fiind cel mai mare bun
este conștiența ce le ține... dar pe care țes alt sine
prin ce-și vor fi scris în carte, între naștere și moarte,
proces care va să-apară, prin cunoașterea universală...

Noul îl putem cuprinde, fără prea multe cuvinte
în ideea de personalitate, care-i cam cu plinătate
și prin care-i de-nțeles, că în vieți, cu alt demers,
cea care va face halta,-ntotdeauna va fi alta...

Viața și ea-n arhetip, jos devine-un fel de clip!
nevoită fiind să piară, pentru-a mai urca pe scară.

Dar ca bază-i întru toți!... ca fiind dată,-aș zice-n coți!
cum și sufletul e o bucată, pentru toți fiind laolaltă
deși, fiecare va să poarte, ce din tot e a sa parte
care-i este-adjudecată, după cum e asumată.

Spus așa, fără ocoale, părțile-s universale
în care, ce-i cu putință, se poate cupla prin știință.

Ca să nu o mai lungesc, urcând toate se unesc
contopindu-se-ntr-o țoală, cât mai sus, mai generală!
Dar oricât de sus ar fi, treimea-i bază-n orice-ar fi.

Ce jos schimbă facultatea, nu-i decât varietatea
(care și ea-n... părticele, are trei părți, mititele)
și frecvența, ce tot spun, că e schimbătoare-n drum.

Așa e de-nțeles și zvonu', că mai sus stă etalonu',
iar asta nu este o muzică, legată doar de lumea fizică.
Cât e Universul de-nșirat, raportul doar așa e dat.
Arhetip după-arhetip, cel mai sus fiind... cel Unic.

Nimic nu-i pe jos expus, făr' de chipul său de sus.
Și nu zici c-ar fi spoială!... Ci-i chiar forma ideală!
Ființe vii!... adevărate! care jos sunt raportate
funcție de cât portretul, își va imita proiectul.

Arhetipul, ce e viu, se transformă-n mod continuu
până ce pe jos i-apare, varianta prin născare!
fiind cumva o umbră moartă, a spiritului care o poartă,
dar care apare vie, dacă-i umblătoare-n glie
rămânând ea, făr' de viață, doar în rolul de paiață.

Originea-i cum zic, cerească și-i nemărginit de vastă
coborând din lumi ce sunt, mai presus de orice gând,
pentru om deci nenumite!... neputând fi-nchipuite...

Sunt cu mult prea complicate, cele ce pe-aicea-s date
pentru-a fi dezvăluite, prin cuvintele rostite,
iar cu cât mai sus te duci, analogu-i pentru curci!
dar dacă de-aici privești, toate îți apar firești
după ce le-ai dibuit... și te-ai mai dezmeticit...

Când profanului îi zici, că-i departe! de-a fi bici,
căci nimic nu este-al său; nici ce-i bun, nici ce e rău!
fiind el doar chemat să-aleagă, cu care la cap se leagă
te privește, cu ochi mari, arătându-și mușchii tari...