singurul lucru cald
era sângele
această plăsmuire perfectă
menită să imite până la identitate
intrarea în viață

într-un fel anume ulița era pașnică
(nu încerca vreunul să scormonească prea-puțin-cunoscutul)
aburii lichidului roșu se amestecau
în expirul oamenilor ce voiau poate

să fie

mai mult decât niște marionete
mai mult decât aceste figurine
scăpate din imaginația unui soft luat razna

păstram pe chipuri o bucurie a noastră
de undeva de departe ne strigau strămoșii
zâmbeam ne atingeam ca din întâmplare făceam case
vorbele alunecau într-o muzică discretă
în fâlfâitul penelor albe

o pojghiță de gheață ademenitoare...

acolo în departele casei
cu seninătate prezentul semna
marea abdicare de la sine
contopirea cu Totul

sângele era cald
mult prea cald
picioarele înghețate
de la obraz la obraz
aprindeam focuri