Când eram mică am primit o păpușă care semăna extrem de mult cu mine.
Am iubit o din primul moment.
Nu mă jucam aproape niciodată cu ea.
O țineam pe birou, neatinsă.
Mi era teamă să n o stric.
Voiam să rămână perfectă.
Aveam un prieten care se oprea mereu în fața ei.
Nu spunea nimic.
Se uita prea mult.
Mă speria.
Într-o zi am rămas singuri acasă.
Am plecat în altă cameră.
Două minute.
Când m-am întors, păpușa mea era făcută bucăți.
El râdea.
Am strâns resturile în palme
și am încercat să o refac.
Nu se mai potrivea nimic.
În două minute,
inocența mea
nu s-a pierdut.
S a rupt.