- Și acum, doamnelor și domnilor, profesorul Alexander, va dansa o sârbă pe sârmă!

Un hârâit se auzi peste Piața Mică a Sibiului. Probabil că acul patefonului nu nimerea fără greș, prin șanțurile discului. Dar până la urmă melodia ieși victorioasă. Acolo sus, pe o platformă de scândură, la vreo opt, nouă metri de la sol, „profesorul” având pe umeri o cumpănă uriașă, de lemn, a început să meargă pe sârmă. La început mersul îi părea nesigur. Dădea impresia că va cădea. Apoi, încet, încet părea mai sigur pe el. Piciorele începeau să i se miște în ritmul sârbei. Din când în când un strigăt venea dinspre spectatorii speriați, un strigăt de groază.

- Și acum, doamnelor și domnilor, „profesorul” Alexander își va plimba fetița, cu roaba, pe sârmă !

Imediat o fetiță de vreo opt, nouă ani urcă pe o scară formată din niște cuie de lemn, sus pe platformă. Acolo, luă în mână o roată care avea trecut prin centrul ei un ax de metal. Se ținea cu ambele mâini de acel ax iar tatăl, luând-o de picioare, o plimba pe sârmă.

- Și acum senzația zilei: Se va trage cu tunul de pe sârmă. Vă rugăm, liniște!... liniște deplină! Să nu se audă nici musca!

După ce s-a lăsat liniștea cerută, pe sârmă apăru „profesorul” ce ducea un tun-miniatură. Îi băgă ceva pe țeavă și apoi se auzi o pocnitură năprasnică.

Liniștea, care s-a mai lăsat odată peste piață, începu a fi întrerupă de un zăngănit de bani. Într-o cutie metalică. O femeie uscățivă și știrbă, probabil mama fetiei, umbla printre spectatori. Doar câțiva au pus bănuți în cutie. Cei mai mulți se îndreptau, grăbiți, spre ieșirea din piață. Tot cam pe atunci, să fi fost prin 1947, poate 1948, am fost la un spectacol dat de Iozefini, un iluzionist celebru.

- Domnilor și doamnelor! începu acesta în fața sălii pline. Să presupunem că rândul doi este trenul care pleacă din gara Loamneș, iar rândul trei, trenul care pleca din Ocna Sibiului. Fiți foarte atenți! Cele două trenuri au plecat!

Spectatorii din ambele rânduri au început să facă precum trenul Huciu ciu ciu...huciu ciu ciu... u...u...!

- Acum, fiți și mai atenți, cele două trenuri înaintează unul spre celălalt. Gata...trenurile se ciocnesc. În acea clipă spectatorii din ambele rânduri au început să cadă pe jos și să scoată sunete lugubre. Apoi, Iozefini, după câteva clipe:
- Gata, a trecut pericolul.

Cei căzuți au început să se ridice și să se uite cu mirare la ceilalți spectatori. Oare de ce or râde?

Iată-l, tot în Sibiu, de data aceasta în sala de festivități a bibliotecii „Astra”. O femeie, doar în costum de baie, stă întinsă cu spatele, pe o masă. Câteva „pase” și femeia începe, încet, încet, a se ridica. Ajungând cam la un metru deasupra mesei, maestrul o trece printr-un cerc de lemn.

- Și acum maestrul vă va aduce, pe batistă, orice parfum doriți.

Unii au zis trandafiri, alții viorele, lalele etc.

Am zis și eu, fără să mă gândesc prea mult, „vreau ca batista să-mi miroase a micșunele”. Nu cunoșteam mirosul micșunelei, dar a mirosit foarte frumos. Mirosul a persistat toată ziua.

Mai târziu, aducându-mi aminte de toate acestea, nu m-am mai mai mirat prea tare, când am citit despre un om care, cu putere de a hipnotiza, a reușit să intre în Palatul de la Kremlin până în cabinetul lui Stalin sau despre altul, care tot prin hipnoză, a făcut să dispară Turnul Londrei.