Când lupul prinse iepurașul,
la-nghesuială chiar se pare,
administrându-i păruiala, preambul
îmbolnăvirii de deces prin ingerare,
urechiatul, țopăitor și mare dansator,
nu se gândi să ceară îndurare,
știind că șansă n-are, ăștia fiindu-i sorții,
cerându-i lupului în schimb... o amânare:
- Avem și noi, iepuri amărâți, un Ritual al Morții.
Rogu-te stimate lup, mă lași să-l execut?
-Bine, dar să fie scurt!
Þop, țop, țop...un dans destul de sincopat,
curios și foarte complicat,
ce duse iepurașul și dansul lui așa departe,
că nici cu un binoclu nu-l mai vedeai apropiat...
Lupul, meditativ, ca unul care are carte,
critic de specialitate-n arte,
c-o voce, sunând parcă...un pic ciudat:
-Ce coregrafie...de rahat!