.....................
sufletul ca într-o criză de colicist
simţea nevoia de a-şi scuipa din gură amarul
era un moment solemn al trăirii
ÅŸi ar fi fost o impietate de a scuipa
pe mormântul iubirii

ferit se depărtă pe sub nori de furtună din tâmplă
cu gura plină
un gând trăsnit îl luă prin surprindere
acolo departe în cer şi soarele
ca tine se simte la fel poate
şi-şi varsă din pată
potop nefiresc de lumină

acasă pe foaia albă se eliberă prin cuvinte
îndulcind cu frumoase minciuni
potrivite de dor
închipuite trăiri netrăite

părea că totul e bine dar nu
un nenorocit de d fură locul lui n
şi totul se duse de râpă...