Timpul se împrăștie,
mii de secunde zbenguiesc
pe ecrane
și-anunță timid
că-i trecut de octombrie,
că începe cearta culorilor
când ordinea interioară
devine pictură
și-n păduri
se stropesc frunzele.

Se stinge lumina
când timpul adoarme înfrigurat
mai devreme ca-n august
și-n calendare, pe margini,
apare Crăciunul
și noaptea când promitem
să luăm timpul
de la început.

Un vrej de mac
tulburat de cântecul brumei
se apleacă înfrânt în umedul clei
promis de pământ
să devină,
la vară,
o aripă de fluture pictat
de nou anotimp.

Până atunci
timpul se sparge în măruntaie,
se întinde în nuanțe de gri-ruginiu
și verdele devine toamnă
cerul se îmbracă în mercur
norii se îmbrățișează
fulgerele se transformă în cenușă
și tunetele în scrum.

Timpul se topește în culoare
iar mirajul mâinii ce poartă anotimpuri
ține strâns pana de scrib,
din palma străpunsă
tresar culori argintii
amestecate cu roșu,
cu sângele crucii
ca-n suflet
și toamna
să-nvii.