TABLOU DE ABSOLVIRE

E mult de atunci. Oare câți ani să fi trecut ? Nu poate socoti la repezeală. Pune mâna pe creion și scrie: 2025 – 1959 = 66. Da, au trecut 66 de ani. Câți ani să fi avut el atunci ? Scrie din nou 1959 – 1937 =12. Da, sigur, avea 12 ani. Cărticica găsită într-un fund de sertar se numește „Maiakovski Tineretului” cu mențiunea: În românește de Cicerone Theodorescu.
Citea copilul poticnindu-se : „Avea, mă-nțelegi, tăticuțul copii liceeni nu orice copii/ Chipiul, drăguțul, avea frunzulițe-argintii. Liceul i-așteaptă­-merg trap. Și-n capul tuns-nap-latină cât vrei, cât vrei epopei./ În cap, ca-ntr-o șură, și gramatică și matematică și literatură”.
- Ce citești Nuțule îl întreabă mama.
- Niște poezii frumoase scrise de Maiakovski
- Maia... cum ai ai zis ?
- Ma... ia... cov... ski. Un poet sovietic. Prieten cu Lenin și cred că și cu Stalin conducătorul proletariatului de pretutindeni.
- Așa o fi, cum zici.
A doua zi, când s-a întors de la serviciu mama avea în plasa de sfoară căruia-i ziceam „neț”, pe lângă trei sferturi de pâine, un pachet învelit într-o pagină veche a unei „Scântei”
- Nuțule, pachețelul îi pentru tine. Dă ziarul la o parte, și, vei găsi o carte cu multe poezii.
Așa făcu.
Deschise apoi cartea la întâmplare și citi: „Priveam fără de țintă-n sus /Într-o sălbatică splendoare /Vedeam Ceahlăul la apus,/ Departe-n zări albastre dus,/Un uriaș cu fruntea-n soare,
De pază țării noastre pus./Și ca o taină călătoare,
.............................................
Mai dădu câteva pagini și apoi parcă văzu cum
„Zările, de farmec pline,/Strălucesc în luminiș” și cum „Zboară mierlele-n tufiș /Și din codri noaptea vine/Pe furiș”
Frumos le mai zice, ba le scrie, Coșbuc. Se hotărî pe loc. „Când mă voi face mare poet voi fi”. Dar de ce să aștept până atunci ? Ce, acum nu știu scrie? Ba, citesc și scriu, cel mai bine din clasă. O să caut cuvinte frumoase care se termină cu aceleași litere și o să scriu, ajutându-mă de ele, întâmplări pe care le-am trăit. Ce poezii frumoase vor ieși! Poate vor apărea și în ziar. Vor fi mai frumoase ca ale lui A. Toma care scria în Scânteia despre Stalin, după ce acesta a murit : „Fii ai muncii, noi azi, sub cernitul drapel/ Al partidului nostru-înălțăm jurământ/Să dăm iureș prin crâncene stavili spre țel/ cu acelaș avânt stalinist neînfrânt”

Trecut-au anii și n-am ajuns poet, așa cm mi-m propus. Am avut totuși o satisfacție la sfârșitul liceului. Mitică, așa-i spuneam dirigintelui, ne-a îndemnat să găsim un citat care să se potrivească pe tabloul de absolvire. A primit peste 30 de citate. L-a ales pe al meu. „Puteți într-adevăr fi mândri și fericiți c-ați izbutit, a prins ființă visul vostru, de-acuma drumul e croit”. Totuși, a zis Mitică, trebuie să vedem dacă aceste versuri nu sunt cuprinse în vreo ediție epurată.
- Nu, tovarășe diriginte, anul acesta a apărut în Biblioteca elevului Opere de Al. Vlahuță. Acolo am găsit versurile scrise de poet în cinstea inaugurării Ateneului bucureștean. Dar cred că se potrivesc și pe tabloul nostru de absolvire.
Și acolo au rămas. Dacă nu pe originalul care s-a pierdut, pe copiile rămase la foștii elevi sau urmașii acestora