am simțit adevărata frumusețe
ca pe un ecou tăcut / plutind
prin ungherele minții mele
la ora trei dimineața.
mă trezesc uneori
și o caut în mijlocul camerelor goale
convins că se ascunde în spatele viselor
pe care le uit imediat ce mă ridic din pat.
// de vină e fereastra și sărutul tău cald. //

în liniștea aceasta
parcă aud un pian vechi
cântând undeva în depărtare
iar fiecare notă îmi spune că frumusețea
e mai mult un sentiment decât un obiect
pierdut în ocean.
îmi place să cred că e un motan
care își schimbă ascunzătoarea
de fiecare dată când mă apropii
lăsând în urmă doar un "fior" de dor
așa cum îl definesc constelațiile.

am încercat să o ating / să o resping
să-mi musc degetele de la mâini
dar cuvintele s-au dizolvat ca un ecou
al valurilor care alintă țărmul
în nopțile de vară.
așa că rămân în tăcere și o aștept
știind că se va arăta când uit complet
când uit să o mai caut.

poate tocmai în acest gol
dintre întrebări și răspunsuri
trăiește adevărata frumusețe
la granița fină dintre vise și realitatea
zilei de astăzi.

așa cum adesea ai spus…
„doar organic.”